Antrenorul lui Leo Messi a găsit motivul pentru care argentinianul impresionează la Inter Miami: ”E mult mai fericit!”
articol scris de Digi Sport17.08.2023, 17:07
Lionel Messi (36 de ani) a ajuns la Inter Miami în această vară, după despărțirea de Paris Saint-Germain. Argentinianul a impresionat la echipa finanțată de David Beckham (48 de ani) și a marcat deja nouă goluri în șase partide.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Messi poate câștiga sâmbătă primul trofeu cu Inter Miami, atunci când o va întâlni pe Nashville SC în finala Cupei Ligilor.
”Messi este mult mai fericit la Inter Miami!”
Tata Martino a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Lionel Messi este ”mult mai fericit” la Inter Miami, față de perioada petrecută la PSG.
Tata Martino a fost antrenorul campionului mondial atât la reprezentativa Argentinei, cât și la Barcelona. Tehnicianul crede că septuplul câștigător al Balonului de Aur este mult mai liniștit în MLS, motiv pentru care Messi a impresionat deja la Inter Miami.
În cele șase partide disputate la Inter Miami, Leo Messi a contribuit deja cu nouă goluri și o pasă decisivă.
”Se vede pe teren, nu trebuie să vă mai spun eu. Este mult mai calm, mult mai fericit. Să fii fericit are de a face și cu locul unde ești”, a declarat Tata Martino, conform Goal.
Teoria conspirației după golul marcat de Lionel Messi
Lionel Mesi a marcat și în al șaselea meci jucat la Inter Miami, victoria 4-1 cu Philadelphia Union.
Argentinianul a înscris pentru 2-0 în minutul 20, cu un șut de la aproximativ 25 de metri.
Șutul de la distanță nu a avut o forță ieșită din comun, a fost unul la firul ierbii, dar foarte bine plasat.
Modul în care portarul Andre Blake a fost învins de Lionel Messi a stârnit o ”avalanșă” de reacții pe rețelele sociale, unde fanii cred că argentinianul a fost ”lăsat să marcheze”.
”FBI-ul trebuie să intervină și să investigheze acest meci, dar și pe Andre Blake”, ”Probabil c-au fost făcute niște plăți dubioase în spatele cortinei, dar măcar e plăcut de privit”, ”Sunt de acord, e ceva dubios, Blake e mult mai bun de atât”, ”E regizat”, au fost câteva dintre reacții, potrivit Sportskeeda.
Etichete: lionel messi , tata martino , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...