Antrenorul fotbalistului pe care Cristiano Ronaldo l-a cerut la Al-Nassr a reacționat ironic
articol scris de Digi Sport06.01.2023, 17:05
Cristiano Ronaldo (37 de ani) este noul star al fotbalului din Arabia Saudită, după ce a semnat cu Al-Nassr. Se pare că lusitanul nu va fi doar jucător la gruparea asiatică, ci rolul său va fi mult mai important.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CR7 ar urma să se implice și în viitoarele transferuri ale echipei, iar primul pe lista portughezului este fundașul central Pepe (39 de ani), susțin cei de la Marca. Cei doi se cunosc foarte bine și au o relație de prietenie, mai ales că au fost colegi la Real Madrid, dar și în naționala Portugaliei.
Reacția antrenorului lui Pepe, după ce Cristiano Ronaldo ar fi ”pus o vorbă bună” pentru transferul fundașului la Al-Nassr
La scurt timp de la apariția acestui zvon, Sergio Conceicao (48 de ani), antrenorul lui FC Porto, echipa la care este legitimat Pepe, a reacționat cu mult umor.
”Al-Nassr vrea să formeze o echipă pentru a câștiga Liga Campionilor, doar că joacă pe alt continent. Mereu sunt oferte pentru jucătorii lui Porto. Pepe reprezintă prea mult pentru club, pentru suporteri, pentru oraș”, a transmis Conceicao, potrivit AS.com.
După o carieră de invidiat, Pepe a revenit în 2019 la FC Porto, formație pentru care a mai evoluat între 2004 și 2007, și contractul său se încheie în vară, iar gruparea saudită l-ar putea lua gratis.
Cristiano Ronaldo nu a fost inclus în lotul lui Al-Nassr pentru meciul cu Al Taee
Vineri, Al-Nassr joacă pe teren propriu cu Al Taee, în etapa a 12-a din campionatul Arabiei Saudite, dar Cristiano Ronaldo nu face parte din lot. Inițial, meciul trebuia să aibă loc joi, 5 ianuarie, dar a fost amânat din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Arabii au epuizat toate biletele pentru această confruntare, deși Cristiano Ronaldo nu are drept de joc, din cauza suspendării de două etape, primită în perioada când portughezul juca pentru Manchester United.
În meciul cu Al Taee, antrenorul francez Rudi Garcia a mizat pe următorul “11”: Ospina – Al Ghannam (cpt), Al Amri, Gonzalez, Al Oujami – Luiz Gustavo, Al Khaibari – Martinez, Talisca, Al Najei – Masharipov.
Potrivit Daily Mail, saudiții au luat în calcul să ignore suspendarea primită de Cristiano Ronaldo în Anglia, deși riscau sancțiuni din partea UEFA. În mod normal, Ronaldo va rata și meciul Al Shabab – Al-Nassr, programată pe 14 ianuarie.
Starul portughez va fi disponibil pentru confruntarea Al-Nassr – Al-Ettifaq, de pe 22 ianuarie, din etapa a 14-a din campionatul Arabiei Saudite.
Etichete: cristiano ronaldo , pepe , sergio conceicao , antrenor porto , pepe al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...