Antrenorul care l-a făcut pe Ianis Hagi să plece de la Rangers, demis după doar 12 meciuri
articol scris de Digi Sport19.02.2024, 17:07
Ianis Hagi (25 de ani) a plecat de la Rangers în luna august, atunci când a fost cedat sub formă de împrumut la Deportivo Alaves, în La Liga.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaționalul român a decis să îi părăsească pe scoțieni după ce a fost nemulțumit de tratamentul pe care i l-a oferit Michael Beale, antrenorul de atunci al lui Rangers.
Michael Beale, demis de la Sunderland
Abia revenit după accidentare, Hagi a fost mai mult rezervă în mandatul lui Michael Beale, iar fotbalistul român nu a ezitat să critice deciziile tehnicianului. În cele din urmă, Hagi a plecat în La Liga, însă nici Michael Beale nu a mai rămas mult timp la gruparea scoțiană.
În luna octombrie, Rangers i-a reziliat contractul lui Michael Beale, iar în locul său a fost numit Philippe Clement. La finalul lunii decembrie, Michael Beale a semnat un contract valabil până în 2026 cu Sunderland, însă nici acolo nu a rezistat foarte mult.
După doar 12 meciuri petrecute pe banca lui Sunderland, Michael Beale a fost demis de la gruparea din Championship, a doua ligă din Anglia, a anunțat jurnalistul britanic Craig Hope în cursul zilei de luni.
- Patru victorii, două remize și șase înfrângeri sunt rezultatele obținute de Sunderland cu Michael Beale pe banca tehnică.
Ianis Hagi, uitat pe banca de rezerve și la Deportivo Alaves
Ianis Hagi nu s-a adaptat în Spania, acolo unde prinde echipa din ce în ce mai rar, dar nici la Rangers nu ar mai urma să revină la vară, au anunțat recent scoțienii. Internaționalul român s-a aflat în lotul lui Alaves pentru meciul cu Betis Sevilla, scor 0-0, însă nu a bifat niciun minut în teren pentru formația.
”Prințul” a fost uitat pe banca de rezerve de antrenorul lui Alaves și a ajuns la cinci meciuri în 2024 în care nu prinde niciun minut la echipa de club.
Ianis Hagi a bifat minute în 2024 doar în patru partide pentru Alaves: cu Betis și Bilbao în Cupă, dar și cu Barcelona și Villarreal în La Liga. În total, în 2024, Ianis Hagi a acumulat pe teren 172 de minute pentru Alaves.
Etichete: sunderland , rangers , ianis hagi , michael beale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...