Anji l-a luat cu forța pe Willian de la Șahtior Donețk!
31.01.2013, 20:26Anji Mahacikala a reușit o nouă lovitură pe piața transferurilor. Joi, în ultima zi de mercato, echipa la care joacă fostul CFR-ist Lacina Traore și Samuel Eto'o, Anji Mahacikala, i-a plătit clauza de reziliere brazilianului Willian, de la Șahtior Donețk, formație antrenată de Mircea Lucescu.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Odată plătită clauza de reziliere, ucrainenii nu au mai putut face nimic pentru a evita plecarea fotbalistului, care cu siguranță va fi mai bine plătit la gruparea care îi oferă lui Eto'o un salariu de peste 20 de milioane de euro.
Willian a mai fost dorit de Tottenham Hotspur, care în această iarnă a făcut o ofertă de aproape 14 milioane de euro, dar ucrainenii nu au fost de acord, având în vedere că, în 2007, ei plătiseră mai mult pentru el, când venea direct din Brazilia și era cu cinci ani mai tânăr.
Și Internazionale Milano s-a mai interesat de soarta sud-americanului, la fel ca și Chelsea, dar niciuna nu a putut convinge echipa din Donețk să îl vândă pe Willian.
În acest sezon, la Șahtior, Willian a bifat 14 meciuri în campionat, unde a și marcat de două ori, și toate cele șase din grupele Ligii Campionilor, unde are patru goluri.
Sursa foto: shakhtar.com
Etichete: mircea lucescu , sahtior donetk , chelsea londra , lacina traore , clauza de reziliere , samuel eto’o , anji mahacikala , willian borges , willian la anji
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...