Andrei Burcă, roșu direct în Arabia Saudită! Florin Tănase, 90 de minute pe teren în victoria lui Al-Okhdood
articol scris de Digi Sport23.12.2023, 08:35
Vineri seara, Al-Okhdood s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la Al-Shabab, într-un meci din etapa cu numărul 18 din Arabia Saudită.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urma acestui rezultat, Al-Okhdood a ajuns pe locul 12 în clasament și are 19 puncte acumulate. De cealaltă parte, Al-Shabab ocupă o poziție mai jos și are 18 puncte.
Andrei Burcă, eliminat direct în minutul 70
Considerați doi jucători de bază la Al-Okhdood, Florin Tănase și Andrei Burcă au fost titulari și în meciul cu Al-Shabab. Fostul căpitan al celor de la FCSB a fost integralist și a văzut un cartonaș galben în minutul 47 al partidei, în timp ce fostul fundaș al CFR-ului a fost eliminat în minutul 70, după ce a văzut roșu direct.
În minutul 54, Al-Shabab rămăsese și ea în inferioritate numerică, după eliminarea lui Al Saadi.
Pentru prestațiile din meciul cu Al-Shabab, Florin Tănase a primit nota 7.2, în timp ce Andrei Burcă a fost notat cu 6.3 de către publicația de specialitate Sofascore.
Tănase, inclus în echipa etapei precedente din Arabia Saudită
Ajuns în această vară la Al-Okhdood, Florin Tănase are două goluri marcate și două pase decisive în 14 apariții. Ultima sa reușită a venit chiar împotriva formației conduse de Laurențiu Reghecampf, la care mai evoluează și Andrei Cordea.
Grație prestației sale, Tănase a fost inclus în echipa ideală a etapei cu numărul 17 din Arabia Saudită și este coleg cu Riyan Mahrez, fostul star al celor de la Manchester City, care în momentul de față evoluează pentru Al-Ain.
Etichete: arabia saudita , florin tanase , andrei burca , al okhdood
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...