Video Reacţia lui Alexandru Mitriţă, după hat-trick-ul din MLS! Ce a răspuns când a fost comparat cu David Villa
26.09.2019, 09:22Alexandru Mitriţă (24 de ani) a fost omul serii în campionatul din Statele Unite ale Americii, după hat-trick-ul înscris în doar 34 de minute pentru New York City, în victoria cu 4-1 în faţa celor de la Atlanta United.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Românul a oferit un interviu după meci şi a dat dovadă de maturitate, declarând că victoria şi jocul bun al echipei este mai important decât faptul că a înscris trei goluri.
"Mai important este că am câştigat azi, că jucăm minunat, avem o echipă minunată şi sunt foarte fericit pentru primul meu hattrick. După ce am inscris trei goluri acasă, în faţa fanilor, mă simt incredibil"
Mitriţă a devenit primul jucător, după David Villa, care înscrie un hat-trick pentru echipa înfiinţată în 2013. Întrebat de către reporter cum se simte când este menţionat alături de legendarul atacant spaniol, românul a oferit un răspuns modest.
"David Villa este un jucător de top, nu mă pot compara cu el, vreau să dau ce-i mai bun, sa îmi fac treaba şi să ajut echipa. Importante sunt cele trei puncte şi să jucăm minunat", a încheiat Mitriţă.
Video cu interviul integral al lui Mitriţă:
Alexandru Mitriţă, hattrick de excepţie pentru New York City
Românul Alexandru Mitriţă, 24 de ani, a reuşit un meci extraordinar azi noapte, în MLS, la meciul New York FC - Atlanta United 4-1, în care a marcat trei goluri. Reuşitele sale vin după ce pe 1 septembrie şi pe 12 septembrie a înscris câte o dată. Fostul jucător al Universităţii Craiova se află pe lista convocărilor preliminare cu jucători români din străinătate pentru meciurile cu Insulele Feroe şi Norvegia, pe 12 şi 15 octombrie.
De când a plecat în MLS, Mitriţă a fost convocat o singură dată la naţionala României, când a avut o divergenţă cu selecţionerul Cosmin Contra. Pentru partidele cu Spania şi Malta, Alex s-a aflat pe aceeaşi listă, dar nu a prins-o şi pe cea finală.
- 12 goluri a marcat Alexandru Mitriţă până acum în MLS în 28 de meciuri
Doar 21 de minute au fost suficiente în prima repriză pentru Mitriţă pentru a marca toate cele trei goluri ale sale. În minutele 14, 21 şi 34, atacantul român a dus scorul la 3-0.
Etichete: new york city , alexandru mitrita , mitrita mls , mitrita hattrick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...