Exclusiv Ajutorul primit de Radu Drăgușin din partea lui Cristiano Ronaldo: ”S-a dus la el!”
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 23:30
Radu Drăgușin (21 de ani) a fost prezentat la Tottenham în cursul zilei de joi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Londonezii l-au transferat pe fundașul român de la Genoa, club căruia i-a plătit aproximativ 30 de milioane de euro.
”S-a dus la Ronaldo și i-a spus ’Vreau și eu să mănânc ce mănânci tu!’”
Decebal Rădulescu a povestit la emisiunea Digi Sport Special o întâmplare petrecută pe vremea când Radu Drăgușin era coleg la Juventus cu Cristiano Ronaldo. Internaționalul român ar fi mers la legendarul fotbalist portughez pentru a-i cere sfaturi de nutriție.
Ronaldo l-ar fi pus în legătură cu nutriționistul său, iar din acel moment, Drăgușin are mare grijă cum se alimentează.
”Foarte puțină lume știe că el e un foarte bun bucătar. Cum a devenit așa? Este un tip care a ajuns să își cântărească ce mănâncă, în halul ăsta se pregătește. Nu știu dacă știți, dar nu are niciun fel de accidentare.
Cum a ajuns aici? La Juventus l-a avut coleg pe Cristiano Ronaldo. Într-o zi s-a dus la Cristiano și i-a spus ’Cristiano, vreau și eu să mănânc exact ce mănânci tu’.
Cristiano i-a zis ’Fratele meu, vino încoace, uite ăsta este numărul de telefon al nutriționistului meu, te rog să îl suni din partea mea, spune că eu ți l-am dat și să te ajute’.
De atunci, el se hrănește exact așa cum îi spune omul ăla. Toată lumea pune povestea asta a lui că nu se accidentează pe modul în care se alimentează și eu cred în povestea asta”, a spus Decebal Rădulescu la emisiunea Digi Sport Special.
Primele cuvinte ale lui Radu Drăgușin după ce a semnat cu Tottenham
La câteva minute de la prezentarea oficială, Tottenham a postat un clip cu Radu Drăgușin, în care fundașul spune: ”Come on, you Spurs”, în traducere ”Hai, Spurs!”.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , transfer , tottenham , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...