Adrian Mutu, luat ”la țintă” de azeri: ”O duce pe Neftchi în prăpastie! Nu ar trebui să fie aici”
articol scris de Digi Sport27.11.2023, 17:19
Neftchi Baku, formația pregătită de Adrian Mutu (44 de ani), se află într-o situație foarte delicată. Cu doar 19 puncte acumulat în 14 etape, Neftchi ocupă locul șase în clasament.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cinci victorii, patru remize și cinci eșecuri este bilanțul lui Neftchi Baku din acest sezon, iar azerii sunt foarte nemulțumiți de felul în care arată echipa sunt conducerea antrenorului român.
”Mutu o duce pe Neftchi Baku în prăpastie!”
”Asemenea oameni nu ar trebui să fie la Neftchi, Mutu duce echipa în prăpastie”, au titrat azerii de la sportinfo.az.
Expertul azer Elchin Jafarov a criticat vehement munca depusă de Adrian Mutu la Neftchi Baku și a transmis că echipa va ajunge să lupte pentru menținerea în prima ligă a Azerbaijanului, atâta vreme cât tehnicianul român va fi pe bancă.
”Din nefericire, observăm că experimentele eșuate continuă la Neftchi, echipa care a fost considerată cândva reprezentativă pentru Azerbaijan. Aceste experimente, care au enervat lumea fotbalului și suporterii, nu au produs niciun rezultat în ultimii ani. Acum este limpede că această echipă este într-o situație delicată.
Ultimul meci a arătat încă o dată că legionarii aduși la echipă cu mari speranțe, care s-au dovedit a fi false, nu pot înscrie nici cu poarta goală.
Neftchi trece prin cele mai dificile moment și va ajunge să lupte pentru menținerea în prima ligă.
Antrenorul Adi Mutu spune că echipa joacă bine, dar că nu poate marca goluri și că vrea să ducă la final ceea ce a început la Neftchi. Nu avem nevoie de un asemenea fotbal. Fanii lui Neftchi nu merită asemenea eșecuri”, a spus Elchin Jafarov, expert Sport Info.
Mutu vrea un portar la Neftchi Baku
Adrian Mutu și-a ales deja primul jucător pe care îl vrea sub comanda sa în pauza de iarnă. Este vorba despre portarul Yusif Imanov (21 de ani), care evoluează pentru Sabah. Potrivit presei din Azerbaijan, goalkeeper-ul este pe placul antrenorului român, iar "Briliantul" le-a transmis celor din conducere să se ocupe de această mutare.
Imanov a pierdut echipa la Sabah în ultima vreme și le-ar fi comunicat oficialilor că vrea să schimbe clubul în perioada următoare.
Etichete: adrian mutu , antrenor , neftchi baku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...