Video Exclusiv Adevăratul motiv pentru care Șumudică s-a despărțit de Rizespor de ziua lui: "Niciodată nu mai fac asta"
articol scris de Digi Sport05.03.2021, 08:03
Marius Șumudică s-a despărțit de Rizespor joi, 4 martie, chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Antrenorul a explicat, la Digi Sport Special, de ce a luat această decizie.
Marius Șumudică: "Rizespor e cel mai bun club la care am lucrat, din punct de vedere administrativ, al condițiilor"
"Am jumătate de sută. După față, mă întrebă unii când ies la pensie. Am plecat, mi-am dat demisia. Am vrut să o fac acum 3 meciuri. Simțeam că am făcut o greșeală, simțeam o incompatibilitate, era foarte greu.
Când am venit, am luat 20 de jucători cu COVID-19, o echipă nepregătită și a trebuit să o iau de la zero cu fiecare. Veneau în valuri, câte 4-5 se făceau bine.
Dar e un club extraordinar, cel mai bun club la care am lucrat, din punct de vedere administrativ, al condițiilor, al oamenilor care lucrează acolo. Dar iată că nu e de ajuns, pentru că nu am reușit să-i resuscitez", a spus Marius Șumudică la Digi Sport Special.
De ziua lui, Marius Șumudică s-a despărțit de Rizespor: "Nu mai antrenez până în vară"
Ceea ce l-a mâhnit pe Marius Șumudică era faptul că nu simțea că poate să ducă Rizespor mai sus în clasament, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în cariera sa.
În plus, antrenorul de 50 de ani a recunoscut că a făcut o greșeală și că nu mai antrenează până în vară. Nici nu mai vrea să preia echipe din mers vreodată.
"Chiar mă uitam cu stafful meu că, în ultimii 15-16 ani, o singură echipă, Brașovul, pe care am luat-o de pe locul 12, am lăsat-o tot pe 12. În rest, toate echipele mele au tot urcat. Asta e.
E singura echipă pe care nu am putut să o urc în clasament și să fac rezultate notabile. E o experiență, dar niciodată nu o să mai iau o echipă din mers. Mă odihnesc până în vară. După Gaziantep, eu am vrut să stau până în vară, să mă odihnesc. Pe locul 3 eram bine.
În continuare, mă bucur de popularitate în Turcia. Toată lumea m-a rugat să rămân, nimeni nu a acceptat, nici jucătorii, nici conducerea, dar simțeam că nu pot să-i ajut și mai rau 14 etape și am simțit că e momentul să vină altcineva care să poată face mai mult.
Încercam să le imprim filosofia mea și mi-am dat seama că e greu. Mă simt obosit. Eu, de 12-13 ani lucrez încontinuu, nu am fost demis niciodată. I-am lăsat, mai au șanse, le mai trebuie 2-3 victorii ca să se salveze. Mi-a fost greu, n-au vrut să mă lase să plec, dar am ajuns la un numitor comun. Până în vară nu mai antrenez", a explicat Șumudică la Digi Sport Special.
- Marius Șumudică a debutat pe banca lui Rizespor pe 30 ianuarie, când a fost învins de Fenerbahce, scor 0-1.
- Rizespor a ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie și a coborât pe locul 16, cu 28 de puncte, la doar două lungimi peste prima poziție retrogradabilă.
Etichete: marius sumudica , rizespor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...