A venit nota de plată pentru "fotbalistul" debutant la 60 de ani, căutat de Interpol pentru trafic de droguri
articol scris de Digi Sport26.09.2021, 14:29
Ronnie Brunswijk (60 de ani) a reușit să doboare un record absolut în fotbalul profesionist, după ce acum câteva zile a devenit cel mai bătrân jucător.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Sportivul" este vicepreședintele Surinamului și a reușit, prin această poziție, să își îndeplinească visul de a deveni fotbalist, debutând la meciul Inter Moengotapoe - CD Olympia din optimile Ligii CONCACAF.
Ronnie Brunswijk, vicepreședintele Surinamului, a primit o suspendare de 3 ani
Forul continental a emis duminică un comunicat prin care a anunțat suspendarea politicianului-fotbalist din orice competiție CONCACAF timp de trei ani, indiferent de calitatea acestuia (n.r. Brunswijk este și patronul lui Inter Moengotapoe). Nici cluburile implicate nu au scăpat ieftin, ele fiind excluse din actuala competiție.
"După evaluarea acţiunilor evidenţiate într-un videoclip care a circulat pe reţelele de socializare după meciul din Liga Concacaf dintre Inter Moengotapoe şi CD Olympia şi examinând declaraţiile scrise furnizate de ambele cluburi, Comisia de Disciplină a stabilit că au avut loc încălcări grave ale regulilor de integritate. Ca urmare a acestor abateri, s-a decis ca lui Ronnie Brunswijk să i se interzică timp de trei ani participarea în orice calitate la competiţiile CONCACAF. De asemenea, ambele cluburi au fost descalificate şi excluse din ediţia actuală a competiţiei, cu efect imediat", se arată în comunicatul emis de CONCACAF.
Ronnie Brunswijk a împărțit bani adversarilor după meciul din optimile CONCACAF
După ce a devenit cel mai bătrân fotbalist profesionist, Ronnie Brunswijk, vicepreședintele Surinamului, a făcut un gest nemaiîntâlnit la nivel internațional.
Oficialul a evoluat 53 de minute în meciul în care echipa pe care o patronează, Inter Moengotapoe, a pierdut pe teren propriu cu 6-0 în fața celor de la CD Olympia, în optimile Ligii CONCACAF.
După joc, Ronnie Brunswijk, care are 50 de copii, a intrat în vestiarul oaspeților și se pare că a împărțit bani jucătorilor din Honduras, care au făcut coadă în faţa sa.
Ronnie Brunswijk este un personaj controversat. În adolescenţă a făcut parte din trupe de gherilă şi s-a ocupat cu traficul de droguri. La un moment dat a spart o bancă, iar mai târziu a devenit proprietarul unei mine de aur. Acum este ”prizioner” în Surinam. Dacă părăsește țara, riscă să fie arestat de Interpol, care îl caută pentru trafic de droguri.
Etichete: suspendare , concacaf , ronnie brunswijk , inter moengotapoe - olympia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...