A fost unul din cei mai la modă antrenori din Premier League și a ajuns în Qatar
01.07.2014, 15:36Fostul antrenor al lui Swansea, Michael Laudrup, demis de formația galeză în februarie, a fost numit tehnicianul echipei Lekhwiya, campioana Qatarului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul danez, în vârstă de 50 de ani, susține că a intrat în ultima fază a carierei sale de antrenor. „Nu știu dacă Lekhwiya va fi penultima sau ultima echipă din cariera mea”, a spus Laudrup. „Nici nu știu dacă această fază final va dura doi, trei sau patru ani”, a mai spus tehnicianul danez.
Laudrup, care le-a mai antrenat, în carieră pe Brondby, Getafe, Mallorca și Spartak Moscova, i-a succes actualului antrenor al lui Liverpool, Brendan Rodgers, la Swansea în iunie 2012 și i-a condus pe galezi spre primul trofeu din istoria clubului, Cupa Ligii, în 2013.
Swansea, cu danezul pe bancă, a făcut un sezon reușit și în cupele europene, unde a reușit chiar și o victorie categorică, 3-0, în fața Valenciei. Ulterior, însă, rezultatele bune au început să dispară, iar Laudrup a fost demis după o înfrângere cu 2-0 la West Ham, pe 1 februarie, și înlocuit cu Garry Monk.
În perioada în care făcea spectacol cu Swansea în Premier League, s-a discutat chiar de un interes al Barcelonei pentru fostul jucător al echipei catalane, al lui Real și al naționalei Danemarcei, dar în cele din urmă a fost ales Gerardo ”Tata” Martino.
Etichete: qatar , antrenor , michael laudrup , swansea , antrenorul danez , lekhyia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...