A ales să scape cu viaţă chiar dacă risca suspendarea pentru dopaj. "Am preferat să trăiesc"
05.05.2020, 10:29Fernando Gago, fostul jucător al echipei Real Madrid, a trecut prin clipe extrem de dificile în urmă cu un an şi jumătate, atunci când fanii echipei River Plate au atacat autocarul echipei Boca, înaintea returului finalei Copei Libertadores.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid a plătit 20,5 milioane de euro pe Gago în 2007. El a fost jucătorul "albilor" timp de 5 ani
Incidentele au fost atât de grave încât până la urmă meciul a fost mutat în Europa, s-a jucat pe stadionul echipei Real Madrid şi s-a încheiat cu 3-1 pentru River, după prelungiri.
Fernando Gago a luat substanţe interzise în fotbal "pentru a-şi salva viaţa"
Gago, 34 de ani, la vremea respectivă jucătorul formaţie Boca, s-a dovedit alergic la una dintre substanţele chimice cu care a fost atacat autocarul, iar reacţia corpului său l-a speriat rău.
Pentru ca starea sa de sănătate să fie ţinută sub control, fotbalistul a fost tratat imediat cu corticosteroizi.
"Am fost alergic la ceea ce au aruncat spre noi. M-am umflat. A fost nevoie să-mi dea corticosteroizi, chiar dacă era interzis. Dar am preferat să trăiesc decât să fiu testat pozitiv pentru dopaj", a mărturisit Gago într-un interviu preluat de As.com.
Fotbalistul care acum evoluează la Velez, tot în Argentina, consideră că "a fost cel mai grav lucru care mi s-a întâmplat din punctul de vedere al securităţii la o echipă de fotbal, fără niciun dubiu. A fost o nebunie, niciodată nu te gândeşti că e posibil, sunt situaţii din care trebuie să învăţăm, ca societate", a mai declarat Gago.
Etichete: fernando gago , river - boca , incidente river boca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...