Florinel Coman ar putea fi coleg cu un alt câștigător de Champions League
articol scris de Digi Sport04.09.2024, 13:37
Florinel Coman (26 de ani) a plecat de la FCSB și a semnat cu Al-Gharafa, grupare din Qatar.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În schimbul lui Florinel Coman, FCSB trebuie să încaseze minimum 5.250.000 de euro.
Florinel Coman ar putea fi coleg cu Hakim Ziyech la Al-Gharafa
În prezent, Florinel Coman este coleg la Al-Ghrafa cu Joselu Mato (34 de ani), câștigător al UEFA Champions League în sezonul trecut cu Real Madrid.
Lui Florinel Coman i s-ar putea alătura în această toamnă un alt câștigător de Champions League: Hakim Ziyech (31 de ani).
Marocanul a cucerit trofeul UCL cu Chelsea în 2021, iar în prezent se află în discuții cu Galatasaray pentru rezilierea contractului, anunță Footmercato.
Hakim Ziyech este dorit de mai multe cluburi din Qatar în această perioadă, dar Al-Gharafa ar avea șanse destul de mari pentru a-i obține semnătura marocanului.
Rămâne totuși de văzut dacă Florinel Coman va evolua în acest sezon alături de doi câștigători ai trofeului UEFA Champions League.
Transferul lui Florinel Coman de la FCSB la Al-Gharafa, în atenția FIFA
Cei de la Al-Gharafa ar fi trebuit să vireze banii în contul celor de la FCSB până la data de 31 iulie, însă nu au făcut-o. Aceștia le-au transmis celor de la București că hackerii le-au spart conturile, iar banii au ajuns în Vietnam.
Cei de la FCSB nu au crezut această poveste și au reclamat cazul la FIFA. Conform unei clauze la momentul perfectării transferului, cei de la FCSB trebuie să încaseze suma de 6.250.000 de euro acum, pentru că arabii au depășit termenul de plată.
Presa qatareză a reacționat și a transmis că situația se analizează acum la FIFA. Rămâne de văzut când va veni și verdictul în acest caz.
”Clubul Al-Gharafa a fost expus unei fraude majore, deoarece clubul a transferat o sumă mare, echivalentă cu 21 de milioane de riali, către escrocii din Asia de Est, în loc să o transfere către adevăratul destinatar, care este clubul FCSB.
Potrivit documentelor ajunse la FIFA, cazul este legat de transferul jucătorului Coman la clubul din Qatar. Patronul George Becali a confirmat că nu a primit niciun comision pentru tranzacție și că banii au fost transferați într-un cont fals”, au notat qatarezii.
Galerie Foto
Etichete: qatar , al gharafa , florinel coman , hakim ziyech
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...