Florin Niță, fără secrete. De ce nu a revenit la FCSB și discuția cu un fotbalist important de la CFR
articol scris de Digi Sport26.04.2021, 10:30
Florin Niță, noul titular din poarta naționalei, a impresionat în partidele cu Macedonia de Nord, 3-2, Germania, 0-1, și Armenia, 2-3, și și-a prelungit la începutul lui aprilie contractul cu Sparta Praga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bucureșteanul în vârstă de 33 de ani a trecut la finalul anului trecut printr-o perioadă de frământări, în care nu știa unde îl va purta vântul carierei. A fost dorit de echipe din România, precum FCSB sau CFR Cluj, dar a ales să continue la gruparea din Cehia.
Forma bună arătată la Sparta l-a transformat în titular la prima reprezentativă, iar selecționerul Mirel Rădoi i-a acordat încredere. Niță a avut evoluții excelente atât cu Germania, șapte intervenții providențiale, cât și cu Armenia, tot șapte parade senzaționale.
De ce nu a revenit Florin Niță la FCSB
Goalkeeper-ul a explicat recent informațiile potrivit cărora ar fi fost dispus să revină la FCSB.
"Au fost niște discuții cu Steaua (n.r.: FCSB), dar nu atât de avansate cum s-a scris sau cum s-a crezut. Nu s-a ajuns la niciun acord, pentru că cei de aici, de la Sparta, mi-au spus clar că nu îmi vor da drumul să plec!
Din momentul acela și eu am lăsat-o așa, nu am mai insistat, iar voia lui Dumnezeu a fost ca eu să semnez apoi prelungirea cu Sparta. Consider că a fost o alegere bună", a spus Niță, pentru Fanatik.
"Am vorbit cu Alex Chipciu"
Bun prieten cu Alex Chipciu de pe vremea în care erau colegi la formația patronată de Gigi Becali, Niță a spus și de ce s-a scris că CFR l-ar fi vrut.
"Nu a fost nimic oficial, cu vreun conducător de la CFR Cluj. Într-adevăr, am vorbit cu Alex Chipciu, care m-a întrebat ce am de gând pentru sezonul viitor, dacă vin la CFR și i-am transmis să mai așteptăm puțin.
Până la urmă am decis să rămân la Sparta Praga. Alex Chipciu este prietenul meu și tot timpul vorbesc cu el, așa cum discut și cu Vătăjelu, care a fost la Sparta, sau cu Stanciu, care e acum la Slavia. Suntem oameni și păstrăm relațiile de prietenie", a mai adăugat portarul naționalei.
Florin Niță evoluează la Sparta Praga din ianuarie 2018, când formația din Cehia le-a plătit celor de la FCSB 1.350.000 de euro pentru transfer.
Etichete: cfr cluj , sparta praga , chipciu , florin nita , fcsb , oferte florin niță
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...