FIFPro cere demnitate şi respect pentru toţi fotbaliştii: "Este timpul pentru un nou 'contract social'!"
articol scris de Digi Sport16.03.2021, 15:07
Jonas Baer-Hoffmann, secretarul general al FIFPro, sindicatul internaţional al fotbaliştilor, a afirmat că a sosit timpul unui nou contract social care să permită tuturor jucătorilor de pe toate continentele să fie trataţi cu demnitate şi respect.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
FIFPro ia poziţie după rezultatele raportului "Shaping Our Future"
Conform unui studiu efectuat de FIFPro în fotbalul intern din 79 de ţări, mai puţin de o treime din acestea au un sistem care funcţionează bine şi oferă condiţii stabile de muncă pentru jucători. Raportul, ''Shaping Our Future'' (Ne modelăm viitorul), bazat pe aspectele economice de piaţă furnizate de la firma de audit KPMG, a dezvăluit inexistenţa unor scheme financiare de protecţie care să garanteze salariile jucătorilor.
Dacă în campionatele din Top 5, Anglia, Franţa, Germania, Spania şi Italia, există un grad înalt de stabilitate, alte 23 de ţări se confruntă cu ''provocări semnificative pentru dezvoltare''.
''Ne aflăm în mijlocul unui nou val industrial şi de dezvoltare a societăţii, dar cultura şi guvernanţa din fotbal sunt blocate în trecut. Jucătorii trebuie să aibă de spus un cuvânt la problemele care le afectează condiţiile de muncă şi să aibă o poziţie corectă în luarea deciziilor. Este timpul pentru un nou 'contract social' şi angajamentul de a trata jucătorii, bărbaţi, femei, de pe toate continentele, cu demnitate şi respect'', a declarat Baer-Hoffmann.
Raportul relevă că ţările care au o guvernanţă solidă, reprezentarea părţilor interesate şi acorduri colective cu sindicatele jucătorilor duc la stabilitate şi dezvoltare susţinută.
De exemplu, studiul a arătat că jucătorii au avut o condiţii mai bune de muncă şi stabilitate în Olanda, o ţară cu venituri mici, decât în marile economii ale fotbalului, cum ar fi Turcia.
Etichete: fifpro , jonas baer-hoffmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...