FCSB, depășită de U Cluj! Ardelenii, lideri într-un top al asistenței
29.08.2017, 17:29Universitatea Cluj speră la revenirea în Liga 1, însă ardelenii sunt momentan doar în liga a treia, după ce au promovat în această vară din al patrulea eșalon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Echipa lui Marius Popescu a debutat cu stângul, nereușind să bată tocmai marea rivală, CFR II, într-un meci încheiat la egalitate pe Cluj Arena, scor 1-1.
Universitatea Cluj, pentru care joacă Abrudan, Goga, Lemnaru sau portarul Albuț, a fost însă lider în ceea ce privește numărul spectatorilor. La derby-ul de sâmbătă, pe Cluj Arena au fost 6.200 de spectatori, număr care nu a mai fost adunat pe vreun alt stadion din România, în ultima etapă.
"Vă mulţumim tuturor celor care aţi fost prezenţi sâmbătă pe Cluj Arena şi vă aşteptăm în număr la fel de mare la meciurile viitoare ale “studenţilor” de pe teren propriu. Pasul greșit din prima etapă ne obligă să răsplătim fidelitatea voastră cu un joc mult mai consistent în următoarele etape", a fost mesajul clubului Universitatea.
Cei de la U Cluj au depășit-o pe FCSB, care a avut 5.814 spectatori pe Arena Națională, la partida cu Botoșani (2-0), din ultima etapă a Ligii 1.
Și suporterii Petrolului au fost la înălțime, deși echipa lor joacă tot în liga a treia, la fel ca Universitatea. 4.500 de spectatori au fost pe Ilie Oană, la meciul cu Viitorul Domnești, scor 3-1.
Foto: fcuniversitateacluj.ro, Silviu Cristea
Etichete: universitatea cluj , top spectatori , fcsb fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...