Fanii lui Dinamo, în conflict deschis cu Gică Hagi la finala CN de juniori U19
14.06.2013, 23:54Finala Campionatului Național de juniori, dintre Viitorul Constanța și Dinamo a început cu 15 minute întârziere, din cauza fanilor „câinilor roșii”, care, neavând loc în tribune, au ocupat și spațiul din spatele porților, lucru considerat neregulamentar de arbitrul partidei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida a fost câștigată la limită, de constănțeni (DETALII), dar meciul din teren a fost umbrit de „prestația” suporterilor alb-roșii din tribune.
Galeria lui Dinamo l-a huiduit și înjurat în repetate rânduri pe Gheorghe Hagi, patronul Viitorului Constanța. „Blatistule!” și ”Așa Rege, așa fotbal!” (banner), i-au strigat fanii dinamoviști întreaga partidă fostului căpitan al Generației de Aur, aluzie la meciul câștigat cu 5-2 de Viitorul în fața Stelei, la București, care a scăpat-o pe formația dobrogeană de retrogradare.
Cei peste 800 de fani ai lui Dinamo l-au enervat la culme pe Rege, care a plecat foarte cătrănit de la stadion, deși echipa sa câștigase al doilea titlu consecutiv la juniori.
Atitudinea fanilor, dezaprobată de oficialii dinamoviști
În timpul meciului, fanii alb-roșii au aprins torțe, au aruncat cu petarde în teren și și-au continuat războiul cu Regele. Lucru amendat la final atât de antrenorul lui Dinamo, Gheorghe Mulțescu, cât și de acționarul majoritar al echipei, Ionuț Negoiță, prezenți la stadionul din Buftea.
„Mi-a plăcut galeria lui Dinamo, mai puțin aceste lucruri de la final, care nu sunt normale, dar probabil s-a adunat și o anumită frustrare și le e și dor de fotbal”, a declarat tehnicianul „câinilor roșii”.
„Nu mi se pare normal ca Hagi să fie înjurat, el a făcut multe pentru România”, a declarat și Negoiță la finalul partidei.
Etichete: gica hagi , dinamo , viitorul , ionut negoita , constanta , scandari , fanii dinamovisti , blatistule , asa rege , asa fotbal , finala campionatului national de juniori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...