Falcao, cel mai bine plătit jucător din Turcia, ar putea pleca de la Galatasaray! David Beckham a încercat să-l aducă în MLS
articol scris de Digi Sport08.11.2020, 16:39
Radamel Falcao (34 de ani) ar putea pleca de la Galatasaray în această iarnă, chiar dacă este cel mai bine plătit jucător din campionatul Turciei, cu un salariu anual de cinci milioane de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Falcao a acceptat, ca mulți alți jucători, reducerea salariului la începutul pandemiei. Turcii i-au cerut columbianului să accepte o reducere salarială cu 15%, scrie hurriyet.com.tr.
Galatasaray întâmpină în continuare dificultăți din punct de vedere financiar, iar Falcao, care a semnat până în 2022 cu turcii, ar putea pleca.
La începutul acestui sezon, David Beckham a vrut să-l aducă la Inter Miami, dar acesta a refuzat deoarece soția sa a fost gravidă, astfel că a ales să stea aproape de a și de familie în aceste momente. Nu este exclus ca Beckham să încerce din nou să-l aducă pe dublul câștigător al Europa League.
Falcao, de 11 ani în Europa
Falcao joacă de 11 ani în Europa. În 2009, Porto l-a transferat de la River Plate pentru 5,4 milioane de euro, iar doi ani mai târziu a ajuns la Atletico Madrid, pentru 40 de milioane de euro.
Acesta a mai jucat și în Premier League, pentru Chelsea și Manchester United, iar din vara anului trecut este jucătorul lui Galatasaray.
Etichete: turcia , radamel falcao , galatasaray , david beckham , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...