Galerie Foto Expoziție dedicată Generației de Aur. Tricoul purtat de Hagi împotriva Argentinei la Mondialul 1994, în prim-plan
articol scris de Digi Sport23.05.2024, 19:24
Meciul ”Retragerii Generației de Aur” va avea loc pe data de 25 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Generaţia de aur va fi celebrată, în perioada 23 mai - 2 iunie, printr-o expoziţie la Art Safari în care vizitatorii pot vedea, printre altele, tricoul purtat de Gheorghe Hagi la meciul cu Argentina de la Campionatul Mondial din 1994, cu semnătură olografă, dar şi articole şi fotografii rare de la acel meci istoric.
Expoziția dedicată Generației de Aur conține tricourile lui Gică Hagi, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuş și mulți alții
Galerie Foto
Expoziţia marchează performanţele excepţionale ale echipei naţionale la Campionatul Mondial din 1994, unde România a ajuns până în sferturile de finală. Evenimentul are loc în contextul meciului pe care fotbaliştii acelei generaţii îl vor juca sâmbătă pe Arena Naţională.
"În urmă cu 30 de ani, la Mondialul din '94, care a avut loc în Statele Unite, naţionala României a scris cea mai frumoasă pagină din istoria fotbalului românesc.
Echipa a ajuns în sferturile de finală împotriva Suediei, în urma eliminării Argentinei din competiţie. (...) Pentru a marca acest moment istoric, Art Safari organizează o expoziţie temporară care va explora realizările impresionante ale Generaţiei de Aur.
De la echipamentele originale purtate de starurile fotbalului românesc, articole şi reviste vechi din colecţii private importante, până la fotografii iconice, expoziţia oferă o altfel de perspectivă asupra unei epoci de aur a fotbalului românesc", au transmis organizatorii expoziției.
Piesa-vedetă va fi tricoul oficial al echipamentului naţional, cu semnătura olografă a legendarului Gheorghe Hagi, ce provine dintr-o colecţie privată, și poate fi văzută în GALERIA FOTO de mai sus.
Hagi este evocat şi în expoziţia "Istoria României în 100 de portrete", ce poate fi văzută la Art Safari până pe 28 iulie.
Şi echipamentele altor mari nume ale fotbalului românesc, precum Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuş, Florin Prunea, Ionuţ Lupescu, Dorinel Munteanu şi Dan Petrescu, vor putea fi admirate la Art Safari, potrivit Agerpres.
Etichete: gica hagi , generatia de aur , expozitie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...