EXCLUSIV Gică Popescu mai are de așteptat pentru a fi eliberat condiționat. Cum se judecă apelul DNA
18.10.2015, 18:47Gică Popescu a primit pe 5 octombrie decizia de eliberare condiționată, dar DNA a făcut recurs. Vineri a fost trimisă motivarea deciziei de eliberare condiționată, dar fostul internațional mai are de așteptat până când va părăsi penitenciarul. Urmează mai mulți pași judiciari până când va fi liber.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform legii, de la data publicării motivării judecătorilor, DNA are la dispoziție 30 de zile pentru a motiva în scris de ce contestă decizia de eliberare condiționată. La data la care va face acest lucru, se va stabili un termen de judecare a apelului. Acesta va fi judecat la Tribunalul Buftea, pe raza căruia se află penitenciarul Jilava, unde este închis Popescu.
E dificil de prezis acum cât timp va mai sta Gică Popescu întemnițat, în condițiile în care e greu de crezut că va pierde la Apel. DNA poate aștepta termenul limită de motivare scrisă a contestării, adică 30 de zile, timp în care Popescu rămâne închis. Apoi urmează perioada până la termenul judecării apelului.
E foarte posibil însă ca până la începutul lunii decembrie fostul căpitan al naționalei să fie acasă.
Condamnat la trei ani, o lună și zece zile în Dosarul Transferurilor, Gică Popescu, 48 de ani, a fost închis în martie 2014 și a efectuat mai mult de jumătate din pedeapsă, solicitând eliberarea condiționată.
Etichete: gica popescu , popescu dosarul transferurilor , gica popescu eliberat conditionat , popescu inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...