VIDEO Walter Zenga a fost contestat dur după umilința cu Vojvodina: "Pleacă de aici!" Reacţia antrenorului
31.07.2015, 10:19Walter Zenga a avut parte de o înfrângere usturătoare la debutul pe banca Sampdoriei. Italienii sunt practic eliminați din UEFA Europa League, după ce au pierdut pe teren propriu cu Vojvodina, scor 0-4.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Suporterii Sampdoriei au digerat cu greu umilința de joi seara. Zenga, împreună cu jucătorii, s-au dus în dreptul galeriei la finalul meciului, iar ultrașii au izbucnit direct: "Pleacă de aici!", a fost mesajul dur pentru antrenorul italian.
"Nu este vina jucătorilor, este vina mea!", a fost răspunsul fostului antrenor al Stelei pentru ultrași, care nu au încetat însă cu huiduelile.
Patronul Sampdoriei, Massimo Ferrero, s-a îndreptat și el apoi spre peluză, i-a aplaudat momente bune pe fani, însă aceștia au continuat să protesteze după înfrângerea din Europa League.
Apoi, la conferinţa de presă, Zenga a declarat că mai mulţi jucători au contractat un virus înaintea partidei. "Nu sunt unul care caută scuze. Am început la 1 iulie, am încercat anumite lucruri, am ajuns la Torino şi am avut jucători care au contractat un virus. Formaţia a trebuit alcătuită ţinând cont de aceste lucruri. Nu e nicio scuză. O echipă care pierde cu 4-0 trebuie doar să analizeze faptul că a încasat trei goluri în primele zece minute ale celor două reprize. Ce le-am spus fanilor? Când o echipă câştigă, te duci la sărbătoare, când pierde, te duci să-ţi ceri scuze, iar antrenorul trebuie să stea în faţa jucătorilor. Dacă am fi câştigat, nu m-aş fi dus. Vom reflecta la ce s-a întâmplat", a afirmat fostul antrenor al echipelor Steaua, Dinamo şi FC Naţional.
Etichete: zenga sampdoria , sampdoria vojvodina , zenga contestat , zenga fani europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...