VIDEO Un puşti de 19 ani a reuşit golul serii în Europa League. Execuţie incredibilă
14.02.2013, 23:47Golul serii în Europa League poate fi considerat reușita tânărului francez Samuel Umtiti, de la Londra, din partida Tottenham - Olympique Lyonnais.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Tânărul fundaș stânga al francezilor a punctat în minutul 55. William Gallas a respins cu capul din careu, spre dreapta, Umtiti a venit în viteză și a șutat din prima, din alergare și din vole, în vinclul de la colțul lung al porții lui Friedel. A fost reușita care a egalat scorul pe tabelă, după ce Gareth Bale deschisese scorul. În cele din urmă, francezii au pierdut cu scorul de 2-1, același Bale punctând în prelungiri, din lovitură liberă.
"Sunt fericit că am marcat, dar această înfrângere este frustrantă. Am fost uniți și de acest lucru este aveam nevoie", a declarat Samuel Umtiti, la finalul meciului pierdut cu 2-1 de Lyon pe terenul lui Tottenham Hotspur.
Umtiti, care are doar 19 ani, este la primul gol în Europa din carieră, după ce la mijlocul lunii ianuarie a punctat prima oară pentru Lyon, în Ligue 1, în victoria, 2-1, de pe terenul lui Troyes (VIDEO).
Etichete: europa league , fotbal , lyon , tottenham lyon , samuel umtiti gol , umtiti gol tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...