VIDEO Șumudică își susține elevii după 1-5 în Liga 1: 'Cu o calificare și un joc bun la Craiova, lumea va uita eșecul'
22.07.2015, 19:03Astra va juca joi seară, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, manșa a doua a turului II preliminar UEFA Europa League, contra scoțienilor de la Inverness. În tur a fost 1-0 pentru giurgiuveni, grație golului marcat de Budescu, dar atmosfera din jurul Astrei s-a mai deteriorat de atunci, pentru că echipa lui Marius Șumudică a fost învinsă cu 1-5 pe teren propriu de ASA Târgu Mureș.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După acest eșec drastic din Liga 1, Șumudică le cere fotbaliștilor să facă uitată ultima evoluție, printr-o victorie și o calificare în fața rivalului scoțian. La conferința de presă dinaintea partidei de joi, Marius Șumudică a declarat:
"Să sperăm că a fost un accident cauzat de program, de deplasare, mai multe motive care au dus la prestația noastră cu Târgu Mureș. Nu am reușit să revenim pe tabelă, nu vreau să mă refer prea mult la ultimul joc. Important e cel de mâine, când va trebui ca toată lumea să fie capacitată, să câștigăm. Există o rețetă financiară care pe noi ne ajută în momentul de față.
Calificarea îți aduce mai mulți bani. Vom juca apoi cu West Ham și atunci, și pentru mine ca antrenor, dar și pentru jucători, va fi o dublă interesantă. Sperăm să fim mai limpezi, mai clari în decizii. Eu sunt plătit să scot corabia! Dacă cineva mă întreba dacă vreau să sacrific acel joc pentru calificarea cu Inverness, acceptam.
Pentru mine, meciul cu Târgu Mureș a fost cel mai slab în care am activat ca antrenor. Când s-a terminat partida mi-e rușine! Ai șansa să ștergi această impresie. Cu un joc bun și o calificare, apoi cu un joc bun la Craiova, lumea va uita".
Totodată, antrenorul Astrei a vorbit și despre mult vehiculatele transferuri ale lui Denis Alibec și William De Amorim la Steaua. Cei doi sunt aproape de a semna cu echipa campioană, chiar dacă au refuzat prima ofertă: "De la vorbe până să-ți pui semnătura pe contract e distanță lungă. Dacă vor pleca Alibec și Amorim vor veni alți jucători, nu va rămâne Astra cu 17 jucători".
Filipe Teixeira crede că meciul cu Inverness o să fie unul foarte greu, dar speră ca Astra Giurgiu să aibă o reacţie foarte bună şi să câştige meciul din preliminariile UEL: ''Meciul de joi, cu Inverness nu o să fie un meci uşor, cu siguranţă o să fie un meci foarte greu, au o echipă, după părerea mea, foarte bună şi ne aşteptăm la un meci foarte greu. Noi trebuie să avem o reacţie după rezultatul cu Târgu Mureş (1-5, n. red.) şi, cu siguranţă, o să avem o reacţie foarte bună cu Inverness şi o să câştigăm meciul'', a declarat Filipe Teixeira, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută înaintea meciului cu Inverness.
Meciul Astra - Inverness este programat joi, de la ora 21:00, pe stadionul "Marin Anastasovici", şi este transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 2. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: marius sumudica , sumudica , sumudica astra , astra asa targu mures , astra inverness
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...