VIDEO Răzvan Lucescu: "Îi tratăm cu respect pe cei de la Flamurtari". Petrolul joacă joi, LIVE pe Digi Sport 1
16.07.2014, 13:39Petrolul Ploiești debutează în meciurile oficiale din acest sezon ÎN DIRECT la Digi Sport 1, în meciul cu albanezii de la Flamurtari, joi, de la ora 19:30, în al doilea tur preliminar al UEFA Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul "lupilor galbeni", Răzvan Lucescu, spune că echipa sa nu îi va trata cu superioritate pe albanezi, chiar dacă sunt mai slabi cotați, fiindcă ar risca să cedeze în fața atuurilor acestora. Macedoneanul Lena este jucătorul pe care l-a remarcat din tabăra adversă, un mijlocaș care poartă numărul 10 și este caracterizat drept un fotbalist agresiv și cu o foarte bună viziune în joc de tehnicianul român.
"Pentru noi urmează etapa a doua a acestui an competițional. În prima parte ne-am pregătit, am avut 5 jocuri amicale, toată lumea s-a implicat, a fost o perioadă reușită. De acum trecem la meciuri oficiale, în UEFA Europa League, o competiție specială care îți dă senzații fantastice. La finalul unei duble mergi mai departe, cresc speranțele. Vom întâlni un adversar mai sab cotat, dar trebuie să fim foarte atenți, să-i tratăm cu respect. Sunt multe exemple de echipe mici care s-au calificat tocmai din această cauză, a lipsei de respect. Avem dorința de a ajunge cât mai departe în Europa League. Vom juca fiecare meci cu gândul să câștigăm, indiferent de adversar și vom căuta să nu facem greșeli simple, care să ne pună în pericol.", a declarat, miercuri, Răzvan Lucescu, în cadrul unei conferințe de presă transmise ÎN DIRECT pe Digi Sport 3.
"Flamurtari preferă să se apere, iar punctul forte este contraatacul. Trebuie să fim atenți, să nu dăm nicio șansă adversarului, să jucăm repede, să îi dezechilibrăm și să nu le dăm șansa să se reorganizeze. Au un număr 10, Lena, agresiv și cu o foarte bună viziune în joc.", a adăugat antrenorul ocupantei locului al treilea în sezonul trecut.
Sony Mustivar este singurul care va lipsi la meciul cu Flamurtari din cauza unei accidentări, dar Petrolul speră să îl recupereze pentru retur sau măcar pentru primul meci din noul sezon. Astafei nu este eligibil, fiindcă prahovenii nu au apucat să îl treacă pe lista UEFA.
"În afara lui Sony Mustivar, nu avem alte probleme. Chiar și el este aproape de revenire, cred că la mijlocul săptămânii viitoare va reveni la antrenamente. Astafei abia a venit, nici nu este pe listă. Este un jucător cu ambiție, extraordinar din punct de vedere uman, ne va ajuta pe parcursul acestui sezon, însă nu și în acest meci.", a încheiat Răzvan Lucescu.
Etichete: petrolul uefa europa league , petrolul uel , petrolul ploiesti - flamurtari digi sport 1 uel , razvan lucescu petrolul uel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...