VIDEO Montella: “Pandurii a jucat bine, ne-a pus mai multe probleme decât credeam”
07.11.2013, 22:49Italienii nu și-au ascuns deloc satisfacția de a fi învins la Cluj după un meci în care echipa toscană a fost condusă de Pandurii până în minutul 86 (VIDEO).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aceeași stare de spirit a împărtășit-o și antrenorul Vicenzo Montella, care a recunoscut însă cu sportivitate faptul că replica gorjenilor l-a surprins.
“Am jucat bine, dar Pandurii a jucat și mai bine. Românii ne-au pus mai multe probleme decât ne-am așteptat, e adevărat. La noi au jucat câțiva tineri, Capezzi a debutat azi, dar am avut și niște băieți mai experimentați, precum Joaquin, Aquilani și Valero, ultimul în repriza secundă.
Nu m-am așteptat la o asemenea replică a celor de la Pandurii, care au reușit o partidă bună, foarte competitivă și a marcat un gol foarte frumos prin Eric. Acum urmerază să vedem până unde putem ajunge noi, până unde putem urca în această competiție”, a spus fostul atacant al Romei din perioada 1999-2009, perioadă în care a mai fost împrumutat la Fulham și Sampdoria.
Etichete: video pandurii , europa league in direct digi sport , video montella pandurii a jucat bine , video montella cluj , video montella pandurii fiorentina 1-2 , video pandurii - fiorentina , montella fair-play , montella despre pandurii , ce a spus montella dupa meciul cu pandurii , pandurii - fiorentina 1-2 in direct video digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...