VIDEO Isăilă le dă șanse giurgiuvenilor la Glasgow: ”Celtic, sub Salzburg și Dinamo Zagreb!”
21.10.2014, 00:13Daniel Isăilă recunoaște că Celtic are jucători de calitate, dar spune că scoțienii au carențe la organizare. Liber de contract după despărțirea de Astra, antrenorul se va judeca pe la comisii cu giurgiuvenii.
Fostul antrenor al celor de la Astra, Daniel Isăilă (42 de ani), crede în șansele pe care le au Budescu&Co. joi seară la Glasgow, contra celor de la Celtic, în al treilea meci al giurgiuvenilor din cadrul Grupei D a UEFA Europa League, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
”Când eram la Astra și am analizat adversarii, am observat că Celtic e un adversar mai accesibil decât celelalte două echipe, Salzburg și Dinamo Zagreb. Scoțienii nu formează o echipă foarte bine organizată, dar au jucători de calitate”, a spus Isăilă, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Celtic - Astra se va disputa joi, 23 octombrie, de la ora 22:00 și va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Cele mai importante faze VIDEO ale partidei din Scoția vor fi redate în timp real pe site, digisport.ro, dar vor putea fi vizionate și pe aplicația m.digisport.ro.
Chestionat dacă analiza pe care a făcut-o el va ajunge în mâna lui Protasov, Isăilă a replicat:
”În fotbal e posibil orice. E foarte dificil pentru că e nivel ridicat. Sunt și foarte multe probleme, jucători accidentați, nu va fi ușor. Suprize se pot întâmpla oricum.
Nu sunt în măsură să-i dau sfaturi lui Protasov. Dacă mă va suna și îmi va cere sfatul îl voi ajuta cu foarte mare plăcere. Eu m-am bucurat că întâlnim adversari puternici și acumulăm experiență. Am avut și destule probleme. Toate aceste lucruri afectează bunul mers al unei echipe. Le țin pumnii băieților.”
”N-am fost dorit de Ioan Niculae la Astra! Am rămas cu un gust amar”
Daniel Isăilă a mai spus, tot la Digi Sport că n-a dus lipsă de oferte, după despărțirea de Astra, și a explicat de ce este în litigiu cu gruparea patronată de Ioan Niculae.
”Am depus memoriu să-mi iau banii pe care i-am muncit. Ce s-a stipulat în contract, aia am cerut. Cu Dinu Gheorghe m-am înțeles foarte bine. Cu domnul Niculae nu m-am înțeles.
Ioan Niculae mi-a dovedit prin tot ce s-a întâmplat în ultimul timp ca nu m-a dorit. La un moment dat am ajuns la o înțelegere. Dânsul a vrut să-mi plătească banii restanți în mai multe tranșe, eu n-am fost de acord și așa am ajuns la comisii.
Cât despre oferte, am avut câteva, dar a fost prematur și n-am vrut să dau curs. Am avut o perioadă dificilă, am rămas cu un gust amar și am nevoie de puțină liniște”, a conchis Isăilă la Digi Sport.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: astra , celtic , astra giurgiu , daniel isaila , celtic astra , isaila despre celtic astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...