VIDEO Explicațiile lui Enache după faza meciului: “Am ratat, dar voi înscrie la Nicosia!“
18.07.2013, 23:44Unul dintre ghinioniștii serii de pe Arena Națională, Gabi Enache, cel care a nimerit bara din stânga lui Moreira, cu doar câteva secunde înainte ca Joao Paulo Andrade să egaleze și să stabilească, practic, scorul final al meciului dintre Astra și Omonia, scor 1-1 (DETALII AICI), a vorbit, ÎN DIRECT la Digi Sport, despre șansele pe care le mai au giurgiuvenii în preliminariile Europa League.
“Cei de la Omonia au avut jumătate de ocazie și au marcat, în timp ce noi ne-am întrecut în ratări, ca să nu mai zic de acea bară a mea. Scorul de la final, acest 1-1, nu este unul care să reprezinte ce s-a întâmplat în teren“, a spus Enache.
“Astralul“, care a spus că totuși Omonia este cel mai puternic adversar al echipelor românești în actuala fază a competiției, promite un meci mare la Nicosia.
“Omonia este o echipă cu experiență, cea mai bună formație dintre toate contracandidatele noastre, dar noi am jucat mai bine. Păcat că n-am făcut 2-0 atunci la acea fază, pentru că altul ar fi fost rezultatul final.
Asta este, vom merge la Nicosia să marcăm, să câștigăm pentru a ne califica. Trebuie să strângem rândurile, să vedem ce greșeli am făcut și să înscriem la Nicosia“, a conchis Enache la Digi Sport.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Etichete: gabi enache , enache astra , astra omonia 1-1 , enache omonia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...