VIDEO Dinu Gheorghe: “Slovenii au folosit trucuri sovietice ca să ne deruteze“
01.07.2013, 23:30Președintele executiv al celor de la Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, a spus, invitat fiind în studioul emisiunii “Digi Sport Special“, că nu se teme de “dubla“ cu cei de la Domzale, din primul tur preliminar al Europa League. Meciul tur se va disputa joi, la Domzale.
“I-am studiat foarte bine pe sloveni, ne-am luat toate măsurile de siguranță. Mihai Teja (n.r. - antrenorul secund al lui Daniel Isăilă) i-a văzut într-un amical pe care l-au disputat sâmbătă, chiar la Domzale, contra celor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 0-2, așa că, în mod normal, noi vom merge mai departe în turul al doilea.
Cei de la Domzale, deși fac parte dintr-o țară care mereu a fost apropiată de Occident, au folosit trucuri sovietice pentru a ne induce pe noi în eroare. La meciul cu sârbii au intrat pe teren vreo trei jucători cu numărul 5, doi cu numărul 4, trei cu numărul 8, dar noi tot ne-am făcut temele“, a povestit, râzând, Dinu Vamă.
Oficialul “astralilor“ a intrat apoi și în detalii:
“Este o echipă masivă, care joacă pe minge lungă, cu jucători foarte agresivi pe mingea a doua, pe respingere, cu doi frați Vuk în față, dintre care unul extrem de masiv, dar cu tehnică bună.
Au și deficiențe clare, se apară în linie, dar noi vrem să profităm de superioritatea noastră tehnică și de organizarea superioară. De noi îmi este teamă cel mai mult, pentru că va fi un debut în cupele europene, dar, în mod normal, nu trebuie să avem probleme în privința calificării“, a mai spus Dinu Gheorghe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Patru meciuri în nouă zile pe Arena Națională
Președintele Astrei a mai specificat faptul că echipa din Giurgiu va disputa toate meciurile europene pe Arena Națională, dar și două etape din Liga 1.
“La noi nu puteam juca oricum, pentru că se mai construiește o tribună. Așa că vom merge pe Arena Națională, un stadion care va fi plin de meciuri în doar câteva zile.
Va fi mai întâi Supercupa, apoi la 24 de ore vom juca noi returul cu Domzale, apoi la șase zile va juca Steaua cu Vardar, iar la alte două zile vom juca noi cu Omonia, dacă ne vom califica. Ca să nu mai spun că pe 20 va începe campionatul și vor fi alte meciuri. Sper să reziste gazonul“, a conchis Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Etichete: europa league , astra , dinu gheorghe , dinu gheorghe astra , astra giurgiu , astra europa league , domzale - astra , astra domzale , domzale - steaua rosie 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...