VIDEO Dică: “Când Zenga ne-a spus că ne putem califica, am zis că e nebun!“
19.02.2013, 21:14Fostul căpitan al Stelei, Nicolae Dică, care acum evoluează pentru Viitorul Constanța, și-aduce aminte cu plăcere oricând de meciul retur cu Valencia din 2005.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Atunci, după 0-2 pe “Mestalla“, Dică și colegii lui au întors soarta calificării pe arena din Ghencea. Andrei Cristea, actualul atacant al lui Dinamo, a marcat dubla care a trimis partida în prelungiri, după care, în urma loviturilor de departaje, roș-albaștrii au obținut calificarea în optimile Cupei UEFA.
Cu două zile înaintea meciului de joi seara, dintre Steaua și Ajax, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, Dică le-a transmis foștilor colegi că trebuie să creadă în calificare și a dezvăluit un amănunt neștiut până acum despre meciul cu spaniolii din urmă cu opt ani.
“Totul ține de mental, de modul în care vor intra jucătorii pe teren. Când Walter Zenga ne-a spus nouă că putem elimina Valencia l-am crezut nebun. Dar, s-a văzut la final cine a avut dreptate“, a spus Dică.
Chestionat în privința unei nominalizări a fotbalistului care poate fi noul Cristea, joi seară, Dică a replicat fără să clipească:
“Tănase cred că va fi un jucător determinat, exponențial al acestui meci. Are valențe de marcator și poate ajuta echipa să obțină rezultatul de care are nevoie pentru a merge în optimi“.
Cele mai importante faze de la Steaua - Ajax, în format VIDEO, vor fi redate în timp real pe www.digisport.ro și pe telefonul mobil la m.digisport.ro.
Etichete: nicolae dica , dica , dica steaua , dică steaua-valencia , steaua-jax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...