VIDEO David Luiz, la a doua vizită în România. "Suntem înfometați după trofeu!"
06.03.2013, 19:13La conferința de presă a celor de la Chelsea au vorbit fundașul brazilian David Luiz (25 de ani) și antrenorul Rafael Benitez, iar întâietate a avut, surprinzător, primul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Asaltat de jurnaliștii britanici cu întrebări despre meciul cu Steaua, acesta a declarat că nu există riscul ca Chelsea să subestimeze echipa lui Reghecampf, mai ales că obiectivul londonezilor este câștigarea Europa League.
Întrebat dacă se simte ca un lider al echipei în această perioadă, Luiz a răspuns modest: "Îmi place doar să joc fotbal, să intru în 11-le de start și să am un aport cât mai bun la rezultatele echipei. Am personalitatea mea, la toate echipele la care am jucat am căutat să evidențiez această responsabilitate pe care o am, să mi-o asum. Totodată, vreau să-mi ajut coechipierii mai tineri și mai timizi. Noi jucăm împreună, vrem să evoluăm ca o mare familie și să facem față astfel și presiunii inerente în fotbal".
Aproximativ opt minute a vorbit David Luiz în cadrul conferinței organizate la Arena Națională, iar acesta și-a asigurat fanii că obiectivul lotului lui Chelsea este unul clar: cucerirea unui nou trofeu!
"Avem o mare oportunitate să câștigăm încă un titlu. Sezonul trecut a fost Champions League, dar suntem înfometați după trofee! Trebuie să ne gândim că jucăm la un club mare, iar mâine avem șansa să câștigăm încă un meci, manșa tur", a mai spus fostul jucător de la Benfica Lisabona.
Chelsea, ultima redută a Angliei
Apoi, ziariștii din Albion au evidențiat faptul că Chelsea ar putea rămâne singurul club englez rămas în cursa pentru cupele europene. Manchester United, City și Liverpool au fost eliminate, Newcastle are o misiune grea cu Anji Makhachkala, iar Arsenal are șanse minime să mai întoarcă scorul cu Bayern Munchen, în optimile UCL. Despre acest subiect, Luiz a comentat:
"E important să arătăm că Premier League este cel mai puternic campionat din lume. Sezonul trecut am făcut o treabă deosebită. Cu Steaua trebuie să fim concentrați din primul până în ultimul minut".
Pentru apărătorul lui Rafa Benitez, meciul cu Steaua nu va fi primul contact cu fotbalul românesc. El a mai jucat cu Benfica la București, în Cupa UEFA, pe vremea când portughezii eliminau Dinamo în primăvara europeană, cu victorii în ambele manșe:
"Am jucat aici cu Benfica, România are echipe bune, ca cele din București și Cluj. Va fi dificil mâine, dar Rafa ne va arăta diseară planul pentru meci. Evident, nu putem să discutăm asta aici".
Etichete: steaua , steaua-chelsea , chelsea-steaua , david luiz , luiz chelsea , david luiz chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...