VIDEO Budescu, decisiv la primul meci al Astrei în UEL: 'Să nu ne culcăm pe o ureche'
17.07.2015, 00:57Astra Giurgiu a început cu dreptul sezonul european, reuşind să câştige cu 1-0 în deplasare cu scoţienii de la Inverness, debutanţi într-o competiţie continentală.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Echipa lui Marius Şumudică s-a impus datorită golului marcat în prima repriză de căpitanul său, Constantin Budescu. Decarul giurgiuvenilor a executat perfect o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, o reuşită care a semănat cu cea din prima etapă a Ligii 1, împotriva Concordiei Chiajna.
"Golul a fost aproape ca cel marcat în campionat cu Chiajna, doar că mingea nu a atins bara şi a fost atinsă puţin de portar", a povestit Budescu, într-o intervenţie telefonică la Digi Sport.
Atacantul Astrei crede că el şi coechipierii săi au luat o opţiune importantă pentru calificarea în faza următoare a competiţiei, dar atrage atenţia că Inverness rămâne un adversar periculos.
"E foarte bine că am înscris şi că am câştigat acest meci. A fost un meci foarte greu, cu o echipă bună. Terenul a fost greu, vremea a fost diferită faţă de cea din ţară. Rezultatul este foarte bun pentru noi şi ne dă speranţe pentru calificare.
După victoria din această seară, putem spune că avem prima şansă, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, pentru că au o echipă destul de bună şi trebuie să jucăm foarte serios", a spus Budescu.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Sursa foto: Daily Record
Etichete: video , europa league , astra giurgiu , constantin budescu , inverness
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...