VIDEO Ajax a spionat Steaua. Chiricheș a ajuns cunoscut pentru gafe
09.02.2013, 22:38Steaua a remizat cu Jablonec (1-1), într-un amical disputat cu 5 zile înainte de manșa tur cu Ajax, din "16"-imile Europa League. La partida cu cehii a fost prezent în tribune și un scouter al trupei din Amsterdam, care a rămas impresionat de Alexandru Chipciu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Roy Wesselink (foto) a luat loc în tribunele arenei din Antalya, urmărind cu atenție mișcările de trupe ale echipei lui Reghecampf. La pauză, acesta i-a transmis prin e-mail antrenorului Frank de Boer echipa de start a Stelei, olandezul fiind convins că aceasta va fi garnitura de start a roș-albaștrilor în meciul tur. Steaua a început meciul cu Jablonec în formula: Tătărușanu - Râpă, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Ad. Popa, Tatu, Chipciu - Rusescu.
Pe parcursul celor 90 de minute de joc, Wesselink a avut mult de lucru. El a rămas impresionat de vivacitatea și tehnica lui Alexandru Chipciu, omul pe care Ajax îl consideră cel mai periculos din tabăra Stelei. În schimb, scouterul celor de la Ajax s-a declarat contrariat de statutul de "golgheter" pe care îl are Raul Rusescu, un jucător despre care Wesselink consideră că nu are calitățile necesare ale unui vârf. "Se mișcă greoi și nu are statura unui atacant. Ciudat că este folosit pe acest post", a opinat Roy Wesselink.
"Chiricheș gafează des"
Totodată, asistentul lui Frank de Boer a mai tras o concluzie importantă: fundașul Vlad Chiricheș, despre care s-a scris în presa italiană că este dorit de AC Milan, face greșeli decisive meci de meci! Chiricheș a avut parte de un stagiu de iarnă foarte modest, aflându-se la baza mai multor reușite a advesarilor cu care s-a întâlnit Steaua în Spania și în Turcia. "Despre el știam deja că face multe gafe", s-a destăinuit Wesselink reporterului Digi Sport. Până de curând, fostul gorjean era considerat pilonul defensivei steliste, dar prestațiile sale din ultima vreme au lăsat mult de dorit.
Greşeala lui Chiricheş din meciul cu Jablonec
Iancu a fost ofertat de Ajax
Mai mult, Wesselink a mai oferit o informație interesantă microbiștilor din România. În urmă cu doi ani, Ajax a dorit să-l achiziționeze pe Gabriel Iancu (18 ani), un fotbalist care îi impresionase deja pe specialiștii de la Amsterdam. Cu toate acestea, Academia lui Gheorghe Hagi a cerut o sumă foarte mare în schimbul "briliantului" care a ajuns în cele din urmă la Steaua, pentru doar 500.000 de euro.
De altfel, de serviciile lui Iancu a fost interesată și Galatasaray, care a aflat despre calitățile sale chiar de la Gică Hagi, omul care a descoperit noua perlă a Stelei. Iancu a confirmat în amicalul cu Jablonec, în care a marcat singurul gol al echipei sale.
REZUMATUL PARTIDEI STEAUA - JABLONEC 1-1
Duelul cu olandezii va fi în direct la Digi Sport 1, joi, de la ora 20:00. Fazele video sunt pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: vlad chiriches , ajax , alex chipciu , chriches , iancu , iancu steaua , roy wesselink , iancu ajax , scouter ajax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...