Vești bune pentru CFR Cluj! AS Roma nu pune mare preț pe Europa League, vrea titlul în Serie A
articol scris de Digi Sport02.11.2020, 15:41
Partida AS Roma - CFR Cluj, din runda a treia a grupelor UEFA Europa League, va fi transmisă în direct, joi, de la ora 19:55, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
AS Roma a urcat pe locul șapte în Serie A, în urma victoriei de pe teren propriu, în fața celor de la Fiorentina, scor 2-0. Formația din capitala Italiei a pierdut un singur joc, în prima etapă, la masa verde din cauza unei erori organizatorice. De atunci, a înregistrat patru victorii și trei rezultate de egalitate în toate competițiile. La finalul meciului de pe Olimpico, antrenorul Paulo Fonseca, a dezvăluit obiectivele clubului în acest sezon.
"Echipa a jucat bine împotriva unui adversar puternic. Am fost solizi în apărare şi am ieşit repede pe contraatac. Vom lua meci cu meci. Obiectivul este să obţinem mai mult decât în sezonul precedent, adică să ne calificăm pentru grupele Ligii Campionilor.
Este important să rămânem echilibraţi şi concentraţi, să menţinem spiritul de echipă pe care l-am văzut astăzi pe teren. Echipa arată mai bine, e pe un trend ascendent. Ne vom lupta şi pentru 'Scudetto', dar vrem în Liga Campionilor", a declarat Fonseca, citat de sport.sky.it.
CFR Cluj conduce grupa A din Europa League, cu patru puncte după primele două etape, la egalitate cu Roma, dar cu un golaveraj superior. Young Boys și CSKA Sofia împart ultimele două poziții, cu câte un punct fiecare.
Dan Petrescu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj
Faptul că AS Roma se concentrează mai mult pe jocurile din campionat decât pe cele din Europa League, este una dintre puținele vești bune pentru campioana României din ultimele zile. În urma înfrângerii din campionat, 1-2, în fața celor de la Gaz Metan, Dan Petrescu a anunțat că va demisiona după meciul cu Roma.
"Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur nu avem nicio șansă. După meciul cu Roma, vine pauza și vreau să plec și eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea.
Vreau să-mi iau și eu o pauză, că nu mai pot. Să vină altcineva să facă față la tot, nu numai la arbitraj, că nu numai asta e problema. Să vină altcineva și să mă lase pe mine să mă mai odihnesc", a spus Petrescu, la finalul jocului din Gruia.
Etichete: dan petrescu , cfr europa league , paulo fonseca , as roma cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...