Veste uriașă pentru CFR. Antrenorul lui Celtic a recunoscut că vine la Cluj cu rezervele, în ultima etapă din grupele Europa League
29.11.2019, 22:20CFR Cluj a pierdut cu Lazio, la Roma, scor 0-1, iar acum depinde de ultimul meci din grupă, cel cu Celtic, pentru a se calificat în "16-imile" Europa League. Scoțienii au învins Rennes și și-au asigurat calificarea de pe primul loc, așa că meciul cu ardelenii nu mai reprezintă o miză pentru ei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În aceste condiții, Neil Lennon a anunțat că partida de la Cluj va fi abordată cu rezervele.
"Ne ducem relaxați și va fi o echipă schimbată pentru că ne aflăm în mijlocul unui program foarte încărcat și cred că unii jucători vor să joace și merită să joace, iar alții au nevoie de o pauză", a spus Lennon.
Vestea este una excelentă pentru echipa lui Dan Petrescu, care a pierdut manșa tur cu Celtic, scor 0-2. Astfel, pentru a fi siguri de calificare, clujenii au nevoie de o remiză, ceea ce nu mai pare acum o misiune imposibilă, având în vedere anunțul antrenorului lui Celtic, care nici măcar nu a încercat să ascundă în vreun fel faptul că va menaja titularii la jocul din Gruia.
În plus, cu patru zile înainte de meciul cu CFR, Celtic va juca derby-ul istoric cu Glasgow Rangers. Cele două rivale sunt la egalitate în fruntea clasamentului din Scoția.
CFR Cluj se poate califica în primăvara europeană cu o remiză cu Celtic
- Meciul CFR Cluj - Celtic va fi pe 12 decembrie, ora 19:55, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Ardelenii se află în acest moment pe locul secund în grupă, cu 9 puncte, urmați de Lazio, cu 6 puncte. În ultima etapă, Lazio întâlnește Rennes, care a ratat deja calificarea, așa că o victorie a italienilor i-ar aduce la egalitate de puncte cu CFR.
Vestea proastă pentru CFR este însă că Lazio are avantaj la meciurile directe după golul înscris în Gruia. CFR - Lazio a fost 1-2, iar Lazio - CFR s-a terminat 1-0.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , celtic , neil lennon , cfr cluj celtic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...