Vergil Andronache susține că FCSB are antrenor principal! ”Simt respect din partea jucătorilor!”
07.08.2019, 11:39Vergil Andronache (48 de ani) a încercat să așeze lucrurile pe făgașul lor normal, în cadrul conferinței de presă a celor de la FCSB, dinaintea duelului cu Mlada Boleslav, din turul trei preliminar al Europa League, meci care se va disputa mâine, joi, 8 august 2019, la Giurgiu, de la ora 21:30.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce a picat și varianta Antonio Conceicao, pare că la FCSB este un haos total la nivelul băncii tehnice, dar Andronache susține contrariul. Antrenorul interimar a precizat că se simte ca un principal și asta nu pentru că ar fi spus ceva patronul Gigi Becali, ci pentru că simte un respect total din partea jucătorilor în vestiar.
”Până în momentul în care va veni altcineva, dacă va veni, noi nu ne-am oprit niciodată din a studia adversarul și asta vom face și de acum încolo. Eu am vrut să fiu de bun simț, dar dacă îmi puneți întrebările astea....
Puteam să spun și eu că avem nevoie de antrenor secund! Zi de zi discutăm. Acum am plecat din vestiar și le-am spus băieților că am acceptat lucrul ăsta pentru că simt respect din partea lor. Putem să spunem orice, dar nu putem pune la îndoială atitudinea jucătorilor!”, a spus Andronache.
Vergil Andronache susține că FCSB are antrenor principal! ”Asta ne-a învățat Mircea Lucescu!”
Chestionat dacă, într-adevăr, relațiile din vestiar sunt foarte bune, aluzie la supărarea lui Mihai Bălașa după schimbarea înainte de pauză în meciul cu Astra, când a refuzat să dea mâna cu antrenorul și a plecat direct la vestiare, Andronache a replicat:
”Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că în decursul vieții am avut lângă mine numai oameni de calitate. Am apreciat respectul pe care l-ați avut față de noi până acum. Lucescu ne-a spus așa. Dacă vreți să nu aveți probleme cu jucătorii, mai ales în momentele de iritare, vedeți-vă de joc! Așa am făcut și eu.
El nu cred că a avut intenția să nu dea mâna cu mine, cum nici eu nu am avut această intenție, pentru că eram atent la joc. Cred că batem mult moneda pe acest lucru. Bălașa este un om. A făcut o greșeală. A greșit. Ce putem face acum?”, a mai spus Andronache.
Etichete: antrenor fcsb , vergil andronache , fcsb-mlada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...