Video UEFA nu l-a uitat pe ”Geo Flores”. Reușita superbă a românului readusă la viață de forul continental: ”Golazo”
24.03.2022, 22:50Pe contul oficial de Twitter al UEFA Europa League a fost repostat golul superb al lui George Florescu, din meciul Salzburg - Astra 5-1, din ultima etapă a grupelor sezonului 2014/2015.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pe 11 decembrie 2014, Astra se deplasa la Salzburg pentru ultimul meci al grupei D din Europa League. Austriecii aveau 3-0 în minutul 51, însă acela a fost momentul în care George Florescu a ieșit la rampă și a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale acelei ediții.
UEFA, ”vrăjită” de golul lui George Florescu din meciul Salzburg - Astra 5-1, din 2014
Fostul mijlocaș a primit o pasă scurtă de la Budescu, a preluat și a șutat din voleu, mingea aterizând sub bara transversală, fără nicio șansă pentru portarul advers. La șapte ani și jumătate distanță, UEFA și-a adus aminte de această reușită și a fost repostată pe contul oficial Europa League: ”George Florescu, golazo în 2014”.
Partida de la Salzburg avea să fie ultima apariție europeană a Astrei în acel sezon. Giurgiuvenii au încheiat grupa pe ultimul loc, cu patru puncte, în timp ce campioana Austriei a fost lider, cu 16 puncte, reușind și un record de goluri marcate în faza grupelor din Europa League, 21.
Produs al Universității Cluj, "Geo Flores" a jucat în cariera sa pentru Sheriff Tiraspol, Torpedo Moscova, Midtjylland, Spartak Vladikavkaz, Arsenal Kiev, Astra Giurgiu, Dinamo Moscova, Qabala și Omonia Nicosia.
- 11 selecții și un gol a reușit Florescu la naționala României.
- 1,5 milioane de euro a fost cea mai mare cotă de piață din cariera sa, în 2009, acum fiind evaluat la 50 de mii de euro, potrivit Transfermarkt.
- 27 de goluri și 26 de pase decisive a adunat George Florescu în 315 jocuri pentru echipele de club pe la care a trecut.
Etichete: george florescu , grupe europa league , salzburg astra , gol george florescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...