Transferul lui Chiricheş a picat: "Dacă nu făcea gafa aia, luam 12 milioane € pe el"
18.02.2013, 14:32Vlad Chiricheş (23 de ani) s-a aflat, în ultima vreme, în centrul unor discuţii pentru un eventual transfer. Gigi Becali a afirmat că a purtat negocieri pentru fundaşul central al Stelei şi că ar fi urmat să primească circa 12 milioane de euro în schimbul fundaşului său.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Finanţatorul roş-albaştrilor a afirmat că transferul lui Chiricheş a picat, după gafa făcută de jucător pe Amsterdam Arena, la primul gol al lui Ajax. Becali susţine că persoana care ar fi intermediat mutarea l-a informat că oficialii grupării la care ar fi trebuit să plece Chiricheş s-au răzgândit în privinţa transferului în momentul în care au văzut greşeala fundaşului.
"Greşeala ce a făcut-o el acolo l-a costat. Greşeala ce-a făcut-o el cu Ajax l-a costat. El putea să fie plecat săptămâna asta. Eu acolo (n.r. - la Dubai) nu m-am dus degeaba. El dacă nu greşea, putea să plece. Dar a fost o greşeală mare. Greşeala pe care a făcut-o el e o carenţă de fotbal. Era chiar omul care trebuia marcat de el. Omul ăla era omul lui. I-am spus, băi băiatule, dacă mai greşeşti aşa, te mai ţinem trei, patru, şase luni în loc. E cel mai iute fundaş din Europa la ora asta. Ca viteză, ca dexteritate e cel mai bun", a declarat Becali.
Gigi Becali a dezvăluit că transferul lui Chiricheş s-ar fi ridicat la suma de 12 milioane de euro. "A fost vorba de fapt de 12 milioane. Numai că omul cu care am negociat eu mi-a spus: 'Băi, Gigi, nu pot să spun eu la oameni să dea 12 milioane, se uită la faza asta. Mai lasă să treacă, să uite faza asta. Că ăia nu se uită. Dacă le spun acum, ia dă să văd. Cu cine a jucat ultima dată? Ia uite-o. E o chestie de bun simţ. Bă, ăsta a greşit elementar. Bă, dă 12 milioane pe el acum. Băi, Gigi, cum să-i spun eu acum, dă 12 milioane pe ăsta.' Că a fost vorba de 10, după aceea am ridicat-o la 12. Dacă el nu greşea, era plecat. Omul spunea, da domne, ăsta merită 12. Şi gata, îl luau", a mai spus Becali.
Potrivit lui Becali, Vlad Chiricheş are probleme la jocul aerian. "E un defect al lui săritura la cap. La faze fixe noi am luat multe goluri pe defecţiunea asta. Acum ne facem şi noi că plouă. Îl mai acoperim. Nu poţi să garantezi pentru un jucător de 12 milioane şi după aia să-i spui, lasă că îi fac lui Gigi un avantaj. Omul nu mai vrea să garanteze. Băi, Gigi, nu pot să garantez. Ăla nu se duce acolo şi gata, trece cu vederea. Băi, am dat o dată o ţeapă de 12 milioane. La revedere după aia. Pierzi şi prietenia, pierzi şi încrederea. El vrea să fie elegant. Nu se poate eleganţă la fotbal", a încheiat patronul Stelei.
VIDEO Gafa lui Chiricheş din meciul cu Ajax:
Etichete: plecare chiriches , chiriches steaua , chiriches transfer steaua , chiriches nu mai pleaca , chiriches transfer picat , becali steaua chiriches
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Euro 2024, apoi campania de calificare din Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu, au...