Staff-ul naţionalei a urmărit revenirea lui Chiricheş: "Din punct de vedere medical, e recuperat complet"
22.02.2019, 17:53Calvarul lui Vlad Chiricheş a luat sfârşit. Fundaşul naţionalei României a jucat primul meci după accidentarea suferită la genunchi în toamnă, în timpul partidei cu Muntenegru, din Liga Naţiunilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Apărătorul de 29 de ani a fost titular la Napoli, în returul cu FC Zurich (2-0), din 16-imile de finală ale Europa League, şi a avut o prestaţie solidă. Carlo Ancelotti nu a dorit să rişte şi l-a schimbat în minutul 56, o decizie normală, în condiţiile în care Chiricheş nu mai jucase de 5 luni.
Medicul naţionalei, Claudiu Stamatescu, este mulţumit de ceea ce a văzut la Chiricheş în primul meci disputat după o perioadă îndelungată.
"Am văzut meciul şi l-am urmărit în mod special pe Chiricheş. Sunt fericit că, după 5 luni de recuperare, a jucat, iar prestaţia sa a fost una pozitivă. Sunt cu adevărat mulţumit, pentru că după o accidentare atât de gravă e la un nivel bun.
E adevărat, a jucat doar o oră, dar e normal. Din punct de vedere medical, Chiricheş e complet recuperat, acum trebuie să-şi pună la punct condiţia fizică. Sperăm să-l avem 100% la primul meci al naţionalei, cu Suedia.
Vlad e un războinic, nu se menajează, iar când joacă dă totul. Accidentările sale au fost aproape mereu serioase şi au venit în urma unor contacte cu adversarii. Nu se accidentează singur, se aruncă în orice duel", a spus Stamatescu, la Radio Marte.
Vlad Chiricheș a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul stâng în meciul naționalei cu Muntenegru (0-0), iar ulterior a fost operat.
Programul complet al grupei F din preliminariile pentru Euro 2020
Vlad Chiricheş este aşteptat în 2019 să pună umărul la calificarea naţionalei României la EURO 2020. România va juca primul meci din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020 pe 23 martie, în deplasare, cu Suedia.
23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)
26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45, Cluj-Napoca)
7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
Etichete: nationala romaniei , vlad chiriches , napoli , claudiu stamatescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...