Sevilla o ia în serios pe CFR Cluj: ”Suntem echipa mai bună, dar nu-i vom trata de sus pe români!”
16.12.2019, 15:29CFR Cluj va da piept cu Sevilla în primăvara Europa League. Prima manșă a dublei se va juca la Cluj, pe 20 februarie, iar returul va avea loc în Spania, o săptămână mai târziu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În timp ce oficialii clujeni au recunoscut că sunt dezamăgiți de tragerea la sorți, nici cei de la Sevilla nu jubilează la gândul că vor înfrunta campioana României.
Antrenorul Sevillei, Julen Lopetegui, a vorbit în termeni pozitivi despre CFR Cluj. ”E o echipă care vrea să aibă impact la nivel continental. Au investit mult și au câștigat toate cele trei meciuri de acasă în grupă. Pe scurt, e o echipă care ne va pune probleme”, a spus tehnicianul andaluzilor.
Întrebat de jurnaliști dacă e mulțumit că a evitat adversari mai puternici, precum Roma sau Leverkusen, Lopetegui a răspuns că „sunt multe echipe bune în Europa, mai important e cum ești tu, cum joci”.
Sevilla: ”Fără dubii, noi suntem echipa mai bună!”
Antrenorul spaniolilor a mai spus că nu contează prea mult faptul că prima manșă a întâlnirii se va juca în România. ”Mai e destul până la momentul meciurilor cu CFR, trebuie să ne concentrăm la meciul de Cupă până atunci. Apoi să ne focusăm pe La Liga și să terminăm bine anul”, a adăugat Lopetegui.
Sevilla va juca în primul tur din Cupa Spaniei miercuri, 18 decembrie, cu Bergantinos CF, o echipă din ligile inferioare.
Fernando Navarro, directorul sportiv al clubului spaniol, a făcut o primă caracterizare a trupei lui Dan Petrescu: ”Clujul vine dintr-una din cele mai grele grupe. Le-au eliminat pe Rennes și pe Lazio. CFR-ul are jucători care n-au ajuns în Champions League, dar au experiență în Europa. Românii știu să joace în fazele eliminatorii. Nu există dubii că noi suntem echipa mai bună, dar nu vom trata CFR-ul de sus.”
Etichete: cfr cluj , julen lopetegui , sevilla , cfr cluj-sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...