Video Exclusiv ”Să arătăm că avem valoare în Europa”. Mesaj motivațional, înainte de FCSB - Olympiacos
articol scris de Digi Sport28.11.2024, 13:22
FCSB va disputa diseară un meci extrem de important, cu Olympiacos, în etapa 5 din UEFA Europa League.
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: RFS - PAOK, joi, 19:45, DGS 1
- FCSB - Olympiacos, din etapa 5 a UEFA Europa League, programat diseară, de la ora 22:00, pe Arena Națională, va fi transmis în direct la Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită și în format Live Video&Text pe digisport.ro, precum și în aplicația Digi Sport.
Roș-albaștrii mai au nevoie de două puncte pentru a-și asigura locul cel puțin în play-off-ul competiției. Despre duelul de pe Arena Națională și-a exprimat un punct de vedere și Valentin Crețu (35 de ani), cel mai vechi jucător din lotul campioanei.
- În acest sezon de Europa League, după patru etape, FCSB se află pe locul 8, cu 9 puncte, iar Olympiakos, deţinătoarea trofeului Conference League, se află pe 11, cu 7 puncte.
- Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
În acest moment, FCSB are 57% șanse de a fi în Top 24 la finalul celor 8 etape din faza ligii, potrivit Football Meets Data. În cazul în care ar mai aduna un punct, șansele ar crește la 96%, iar cu 11 puncte bucureștenii ar fi siguri 100% de calificarea în play-off.
Valentin Crețu, înainte de FCSB - Olympiacos: ”Trebuie să jucăm cu mintea și cu inima”
Așadar, două remize sau o victorie în următoarele patru confruntări, cu Olympiacos și Manchester United pe teren propriu și Hoffenheim și Qarabag în deplasare, i-ar duce pe roș-albaștri printre cele mai bune formații din competiție.
Când vine vorba despre calculele pentru Top 8, lucrurile se complică. Cu 15 puncte, șansele ar fi de 75%, în timp ce pentru o prezență 100% sigură printre primele 8, participantele din Europa League ar trebui să aibă cel puțin 17 puncte, conform sursei menționate anterior.
”Presiunea a fost și este la fiecare meci, cu atât mai mult la cele din Europa, dar noi suntem obișnuiți cu presiunea.
Trebuie să jucăm cu mintea și cu inima la astfel de meciuri, să te autodepășești, să dai mai mult de 100%. pentru că este un meci crucial și pentru noi, dar și pentru România.
Să arătăm că avem valoare în Europa, că putem face față, să ieșim odată din această imagine”, a spus Crețu, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, înainte de FCSB - Olympiacos.
Valentin Crețu, înainte de FCSB - Olympiacos: ”Am arătat lumii că se poate”
Fundașul stânga a recunoscut că nu se aștepta ca echipa sa să aibă un astfel de parcurs remarcabil în Europa, mai ales imediat după ce văzut tragerea la sorți din prima fază a Europa League.
”Mă bucur pentru că am făcut 9 puncte, dar nu vrem să ne oprim aici. Vrem să continuăm, ne-am pregătit bine, băieții sunt montați.
Sunt sincer și trăiesc cu realitatea. Nu credeam că vom face 9 puncte, așa am văzut eu, din start ne gândeam că va fi greu.
Dar am arătat lumii că se poate. Cu mult curaj, atitudine, putem obține rezultate bune”, a mai spus Crețu, la Digi Sport.
VIDEO cu interviul exclusiv acordat pentru Digi Sport de Valentin Crețu, înainte de FCSB - Olympiacos
Etichete: valentin cretu , fcsb europa league , valentin cretu fcsb , fcsb - olympiacos video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul independent la președinție Călin Georgescu a declarat miercuri seară că, în cazul în...