Rusescu poate juca din nou în grupele Europa League. E în lot pentru Estoril - Sevilla
18.09.2013, 14:05Raul Rusescu face deplasarea în Portugalia, pentru meciul pe care FC Sevilla îl va juca joi pe terenul lui Estoril Praia.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul Unai Emery l-a inclus pe golgheterul Ligii 1 în lotul de 20 de jucători, după ce în campionat l-a ignorat. Lui Rusescu i s-a dat atenție doar în preliminariile UEFA Europa League, singura competiție în care a apărut de când s-a transferat în Spania. A adunat 104 minute pe teren, în dubla manșă cu muntenegrenii de la Mladost, câștigată cu scorul general de 9-1. A fost o singură dată titular (și integralist), la meciul retur, când a și marcat două goluri în victoria cu 6-1 de la Podgorica (DETALII AICI).
Miercuri dimineață a avut loc ultimul antrenament al Sevillei dinaintea deplasării la Estoril. Pregătirea s-a făcut în spatele porților închise. Zborul echipei andaluze este programat de la ora 17:00.
Lotul Sevillei pentru meciul cu Estoril:
Beto, Javi Varas, Diogo Figueiras, Coke, Cala, Israel Puerto, Fernando Navarro, Alberto Moreno, Iborra, Cristoforo, Mbia, Rakitic, Trochowski, Vitolo, Jairo, Marko Marin, Rabello, Bacca, Gameiro, Rusescu.
Estoril - Sevilla se joacă joi, de la ora 22:00, în cadrul Grupei H din UEFA Europa League.
Etichete: unai emery , rusescu , fc sevilla , portugalia , raul rusescu , uel , sevilla , uefa europa league , estoril - sevilla , uefa estoril - sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...