RFS a scris istorie! Fosta adversară a FCSB-ului a reușit surpriza serii în Europa League
articol scris de Digi Sport04.10.2024, 01:15
RFS a obținut o remiză nesperată cu Galatasaray, scor 2-2, în etapa secundă din Europa League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce a fost surclasată de FCSB, scor 1-4, campioana Letoniei a ținut în șah un adversar mult mai bine cotat, care a mizat pe fotbaliști precum Icardi, Mertens, Batshuayi și alții cu experiență la cel mai înalt nivel!
RFS - Galatasaray 2-2. Fosta adversară a FCSB-ului, surpriza serii în Europa League!
Turcii au deschis scorul în minutul 12, prin Mertens, apoi și-au dublat avantajul în minutul 38, prin Akgun, și părea că vor câștiga la cel puțin diferența de scor de pe Arena Națională.
Însă, gazdele nu au aruncat prosopul și au redus din diferență în minutul 40, prin Ikaunieks. Apoi, la 10 minute după revenirea de la vestiare, Odisharia a făcut 2-2. Până la final, RFS a fost capabilă să mențină scorul intact, astfel că a obținut un punct uriaș.
RFS, primul punct din istorie în Europa League
Nu doar un punct uriaș, ci și istoric! Mai exact, este primul punct pe care formația înființată în 2016 îl obține în Europa League. De altfel, e și prima participare în a doua cea mai tare competiție intercluburi din lume.
Anterior, RFS a mai jucat în preliminariile Europa League și Champions League, dar niciodată cu sorți de izbândă.
În grupele unei competiții europene a mai jucat o singură dată, în sezonul 2022/2023, în Conference League. Atunci, într-o grupă cu Fiorentina, Heart of Midlothian și Istanbul Bașaklehir, a făcut două puncte, venite după 1-1 cu italienii și 0-0 cu turcii.
VIDEO cu rezumatul meciului RFS - Galatasaray 2-2:
Etichete: galatasaray , europa league etapa 2 , rfs , rfs galatasaray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...