Repetiție generală înainte de Steaua! FC Copenhaga - Randers 2-0, cu un nou gol marcat de Cornelius
02.12.2012, 20:04FC Copnehaga continuă dominația categorică din campionatul danez, după victoria obținută în fața lui Randers, scor 2-0, în etapa a 19-a a primei ligi. Golurile victoriei au fost semnate de Cornelius (11) și Sigurdsson (25), iar la meci au asistat aproxiamtiv 10.000 de fani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
De același rezultat are nevoie Copenhaga și în meciul cu Steaua, de joi, ultimul din grupa E a Europa League! În cazul în care vor învinge la două goluri diferență, danezii vor lua fața Stelei în clasament, în vreme ce orice gol marcat de roș-albaștri pe "Parken" îi obligă pe elevii lui Ariel Jacobs să marcheze de minimum trei ori pentru a merge în șaisprezecimi.
În ultimul meci înaintea decisivului cu Steaua, Copenhaga s-a mișcat excelent. Folosind un sistem clasic 4-4-2, Ariel Jacobs a ordonat un atac total în prima jumătate de oră, atunci când s-au marcat singurele goluri ale meciului. Apoi, FCK s-a mulțumit să apere avantajul în fața locului 5 din campionat, care nu a mai putut reveni pe tabelă. A impresionat din nou Andreas Cornelius (19 ani), un atacant dorit de AC Milan, care a marcat 13 goluri în 18 etape din acest sezon.
Jacobs a folosit titularii
Jucătorii gazdă au terminat meciul fără niciun cartonaș galben încasat. Au șutat de 10 ori la poarta adversă și au dominat teritorial, cu o posesie de 58%. Jacobs a făcut și experimente, trimițându-l în teren pe puștiul Awankwaa, unul dintre cei mai promițători jucători din lot, căruia recent i-a fost prelungit contractul.
Nu au lipsit dintre titulari jucătorii de bază precum Stadsgaard, Vingaard, Claudemir, Santin și Cornelius, semn că danezii se gândesc că-și pot recupera fotbaliștii până la ora meciului cu Steaua. Copenhaga este lider în țara sa, cu 41 de puncte, 9 mai multe decât Nordsjaelland, echipa de pe doi. Cele două se întâlnesc în derby etapa viitoare, duminică.
"11" le folosit de FC Copenhaga contra lui Randers: Christensen - Sigurdsson, Stadsgaard, Jacobsen, Bengtsson - Kristensen, Vingaard, Claudemir (64 N. Jorgensen), Delaney - Santin (73 Vetokele), Cornelius (84 Awankwaa).
Partida de joi dintre FC Copenhaga și Steaua începe la ora 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt pe www.digisport.ro.
Etichete: fc copenhaga , ariel jacobs , fc copenhaga steaua , jacobs fc copenhaga , fc copenhaga randers 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...