Reghecampf, criticat: "Nu ai voie să faci asta! Dacă ai unul singur "viu" pe faza de atac, îl laşi acolo!"
25.11.2016, 11:41Steaua s-a impus cu 2-1 în duelul cu Osmanlispor, însă vicecampioana a făcut din nou o primă repriză slabă. Reghecampf a fost criticat pentru folosirea lui Adi Popa ca vârf de lance în atacul roş-albaştrilor.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cu o etapă rămasă de disputat, Steaua visează la calificare, chiar dacă pentru realizarea obiectivului e nevoie de un rezultat pozitiv pe Madrigal, contra lui Villarreal.
La pauza disputei cu turcii, însă, totul părea pierdut. Nu doar că roş-albaştrii erau conduşi, dar jocul prestat a lăsat mult de dorit. Din fericire pentru fanii vicecampioanei, Reghecampf a fost suficient de inspirat cu schimbările, introducându-l pe Golubovic, care a creat spaţii, şi aducându-l înapoi pe Adi Popa în banda dreaptă.
"Motoreta" începuse în avaposturi, însă această găselniţă, care ne-a adus aminte de folosirea lui Chipciu vârf fals în trecut, nu a reprezentat cartea câştigătoare. Gabi Popescu, fostul internaţional român, l-a criticat în această dimineaţă pe antrenorul Stelei pentru modul în care a gândit partida, în opinia lui Popa putând da randament doar pe postul pe care s-a consacrat.
"În fotbal nu poţi să joci fără vârf. Mai ales în Europa. Nu ai voie să joci fără vârf dacă vrei să ai consistenţă în joc şi să echilibrezi raportul de forţe din teren. Dacă ai unul singur 'viu' pe faza de atac, îl laşi acolo. Nu-i schimbi poziţia că strici tot. Când ai un atacant pur, se întoarce meciul", a declarat Gabi Popescu, pentru ProSport.
Au mai rămas de jucat pe 8 decembrie:
Villarreal - Steaua
Osmanlispor - Zurich
Etichete: reghecampf steaua , adi popa , adi popa reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...