Exclusiv Reacția sinceră a lui Mihai Pintilii, când a aflat că FCSB o va înfrunta pe Manchester United
articol scris de Digi Sport31.08.2024, 20:21
FCSB și-a aflat vineri (30 august) adversarele din faza Europa League.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Astfel, ”roș-albaștrii”, printre altele, o vor înfrunta pe Arena Națională pe Manchester United, una dintre echipele dorite în mod special de patronul Gigi Becali (66 de ani) și MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la formația bucureșteană.
În ciuda faptului că actuala campioană a României va avea șanse minime să obțină un rezultat pozitiv în fața formației din Premier League (mai ales din cauza diferenței uriașe de valoare existente între loturile celor două echipe, dar și a bugetelor), oficialii ”roș-albaștrii” sunt încântați că vor ”da piept” cu una dintre forțele fotbalului englez.
Mihai Pintilii: ”Este un eveniment cu care nu te întâlnești oricând”
Mihai Pintilii (39 de ani), antrenorul secund al FCSB, crede că Arena Națională va fi arhiplină la meciul ”roș-albaștrilor” cu Manchester United, mai ales că numele formației pregătite de Erik ten Hag (54 de ani) va fi, cu siguranță, cel mai sonor pe care-l va înfrunta formația bucureșteană din ultimii ani.
De asemenea, oficialul campioanei României a mărturisit că s-a bucurat alături de fiul său atunci când a aflat de la tragerea la sorți că echipa sa va juca împotriva trupei din Manchester.
”Va fi plină Arena Națională, pentru că este un eveniment cu care nu te întâlnești oricând. Trebuie să ne bucurăm. Sper să facem un meci frumos. Am țipat cu băiatul meu și m-am bucurat foarte mult”, a spus Pintilii, la emisiunea Liga Digi Sport.
În faza Europa League, în afară de Manchester United, FCSB va întâlni adversari puternici: PAOK, Olympiacos, Qarabag, Midtjylland, Hoffenheim și RFS.
Adversarele FCSB din Europa League
Etichete: europa league , manchester united , mihai pintilii , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...