Răzvan Lucescu n-a stat pe gânduri: "Cred că în final Cerul va face cumva dreptate. Toate astea până la urmă se întorc"
articol scris de Digi Sport14.02.2025, 08:11
FCSB a învins-o pe PAOK, la Salonic, scor 2-1, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile Europa League.

SuperLiga: Sepsi - Gloria Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
- PAOK a avut avantaj la pauză, grație golului lui Ally Samatta din minutul 21, dar campioana României a întors scorul în primele 15 minute ale părții secunde, după golurile lui Andrei Gheorghiță, minutul 50, și Joyskim Dawa, minutul 60.
Răzvan Lucescu, după PAOK - FCSB 1-2: "Cred că în final Cerul va face cumva dreptate. Toate astea până la urmă se întorc"
Antrenorul gazdelor, Răzvan Lucescu, a declarat că decizia arbitrului de a-l elimina pe Taison a stricat totul în acest meci pentru formaţia sa, care rămâne totuşi în cărţile calificării.
"Ar fi trebuit să avem 2-0, dar, din păcate în fotbal se întâmplă şi astfel de lucruri... a apărut o decizie incredibilă a arbitrului... o decizie total nedreaptă la cel de-al doilea galben inexistent şi am rămas în 10. Apoi noi am făcut o greşeală, iar ulterior FCSB a înscris şi al doilea gol din corner. Azi a fost o decizie a arbitrului care a stricat totul pentru noi şi care a dat o şansă celor de la FCSB.
Adversarii însă nu au creat mult şi poate că asta îi va costa, pentru că în final noi am rămas în cărţile calificării. Iar noi jucăm un fotbal bun dacă suntem 11 pe teren. Am fi meritat mult mai mult şi de la primul meci cu FCSB şi de la acesta. De aceea cred că în final Cerul va face cumva dreptate. Pentru că echipa mai bună am fost noi", a spus Lucescu, pentru Prima Sport.
Antrenorul român este optimist în ceea ce priveşte şansele formaţiei sale de a obţine calificarea.

"Noi jucăm foarte bine în deplasare. Avem şi o anumită experienţă la nivel european şi ştim că o înfrângere azi nu înseamnă nimic pentru că, de fapt, calificarea se va obţine după ultimul fluier al partidei retur. Sunt încrezător pentru că am avut două meciuri cu FCSB în care echipa mea a jucat bine.
În primul meci trebuia să marcăm 3-4 goluri... azi, la fel, am controlat jocul. Şi toate astea până la urmă se întorc. Pentru FCSB era important să mai marcheze un gol azi. Nu a făcut-o şi ne dă nouă o şansă", a explicat tehnicianul.
După ce FCSB a învins-o pe echipa antrenată de Răzvan Lucescu pe 3 octombrie, în faza principală a competiţiei, cu 1-0, campioana României a obţinut o nouă victorie mare la Salonic, scor 2-1, în turul play-off-ului pentru optimi.
Manşa secundă se va disputa la Bucureşti, pe 20 februarie.
FOTO Fiesta roș-albastră la Salonic
Galerie Foto
VIDEO PAOK - FCSB 1-2
Etichete: razvan lucescu , gigi becali , meciuri europa league , play off europa league , paok fcsb 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Macedonia de Nord este în doliu național, în urma tragediei care a avut loc în orașul Kocani, aflat...