Prezentarea adversarilor Astrei din EL. Campioana vrea locul doi şi se luptă cu Plzen şi Austria Viena
26.08.2016, 15:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce a dat piept cu Celtic Glasgow în urmă cu doi ani, Astra are din nou şansa unei confruntări în grupele Europa League cu una din echipele de top ale Europei.
AS Roma va fi atracţia principală a toamnei la Giurgiu. Un club cu o istorie de 89 de ani şi un fotbalist legendar, Francesco Totti, un veritabil simbol al "giallorossilor", pentru care a jucat în ultimii 24 de ani.
A treia clasată în ultimul sezon din Serie A, după Juventus şi Napoli, Roma a ratat şansa de a merge în grupele Ligii Campionilor în acest sezon după coşmarul din returul play-off-ului cu FC Porto.
După 1-1 în Portugalia, capitolinii au fost surclasaţi, 0-3, pe Stadio Olimpico, într-un meci în care au avut doi eliminaţi încă din primele 50 de minute.
Triplă campioană a Italiei, în 1942, 1983 şi 2001, AS Roma are în palmares nouă Cupe şi două Supercupe ale Italiei.
Cea mai bună performanţă în Europa o reprezintă finala Cupei Campionilor, pierdută în 1984 pe teren propriu contra lui Liverpool, şi câştigarea în 1961 a Cupei Oraşelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA. Roma a mai jucat finala Cupei UEFA, contra Interului, în 1991, şi este al patrulea club din Italia ca număr de trofee, după Juventus, Milan şi Inter.
CFR Cluj a reuşit unul din cele mai importante rezultate din istorie pe terenul Romei: victoria de pe Olimpico, din 2008, din grupele Ligii Campionilor, răzbunată de italieni în Gruia.
În 1984, Roma a eliminat Steaua din turul 1 al Cupei Cupelor, după 1-0 în Italia şi 0-0 la Bucureşti.
ECHIPA IDEALĂ AS ROMA
Szczesny - Florenzi, Manolas, Vermaelen, Juan Jesus - De Rossi, Nainggolan, Strootman - Salah, Dzeko, Perotti. Antrenor: Luciano Spalletti.
Viktoria Plzen, eliminată din UCL de românii Moți și Keșeru
Viktoria Plzen vine din play-off-ul Champions League, acolo unde a fost eliminată de Ludogorets Razgrad. Echipa românilor Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Andrei Prepeliță a reușit să se impună în manșa tur a play-off-ului UCL cu scorul de 2-0. În returul de la Plzen, echipele au încheiat la egalitate, 2-2.
În turul trei preliminar al UCL, Plzen a trecut de azerii de la Qarabag, 0-0 și 1-1 în deplasare.
În actuala ediție de campionat, Plzen ocupă locul 4, după tot atâtea etape, în care au strâns 7 puncte. Plzen este campioana en-titre a Cehiei, care are 4 astfel de trofee. Formația a reușit să câștige doar o singură dată Cupa Cehiei.
Nu mai puțin de 9 fotbaliști au ajuns în această vară la Plzen, printre care Marek Bakos, Ergys Kace, Tomas Poznar, Martin Zeman sau Jakub Hromada.
La finalul sezonului trecut, șapte fotbaliști au părăsit echipa campioană. Este vorba despre Ajdin Mahmutovic, care a plecat la FK Pribram, Matej Koncal, la FK Jablonec, Egon Vuch, la Slovan Liberec, Ondrej Vanek la Ufa, în prima ligă rusească. Dominik Hradecky și Pavel Fort au părăsit echipa, însă fără nicio destinație. Goalkeeperul Roman Pavlik, în vârstă de 40 de ani, s-a retras din carieră.
În 2014, Plzen a fost surclasată de Petrolul, chiar pe teren propriu, 1-4 în turul 3 preliminar din Europa League. Turul de la Ploieşti s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
ECHIPA IDEALĂ VIKTORIA PLZEN:
Kozacik – Mateju, Hejda, Hubnik, Limbersky – Petrzela, Hromada, Horava, Kopic – Duris, Bakos
Meciurile de pe teren propriu și le dispută pe Doosan Arena, stadion cu o capacitate de 11.700 locuri.
Austria Viena, un club cu pedigree
Astra va avea parte de un adversar extrem de titrat la meciurile cu Austria Viena. Chiar dacă în acest sezon startul echipei nu este unul spectaculos, 1-4 şi 1-3 cu Rapid Viena, respectiv Sturm Graz, clubul este unul cu pedigree.
Austria Viena a cucerit nu mai puţin de 25 de titluri de campioană şi de alte 17 ori a terminat pe locul secund şi a câştigat de 27 de ori Cupa Austriei dintre cele 39 de finale disputate. În 1978, Austria Viena a disputat finala Cupei Cupelor, 0-4 cu Anderlecht.
În campionatul intern, Austria Viena este pe locul 5, din 10 competitoare, după 5 partide disputate. Gruparea antrenată din iulie 2015 de fostul internaţional german Thorsten Fink, de 6 ori campion al Germaniei, a luat o gură mare de oxigen prin calificarea în grupele Europa League. Până în play-off, când a trecut de Rosenborg, 2-1 şi 2-1, formaţia din capitala Austriei trecuse de Kukesi, 1-0 şi 4-1, şi de Spartak Trnava, 0-1, şi 1-0, 5-4 după executarea loviturilor de departajare. Austria Viena are 9 jucători străini în lot.
14.100 este capacitatea arenei din Viena, acolo unde adversara Astrei îşi dispută partidele de pe teren propriu
Programul grupei ASTREI
15 septembrie: Astra - Austria Viena
29 septembrie: AS Roma - Astra
20 octombrie: Viktoria Plzen - Astra
3 noiembrie: Astra - Viktora Plzen
24 noiembrie: Austria Viena - Astra
8 decembrie: Astra - AS Roma
Etichete: astra , astra europa league , europa league astra , adversari astra europa league , europa league adversari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...