Presa din Cehia a erupt, când a aflat de ”afacerea fulger” plănuită de Gigi Becali: ”Pactul șefilor împotriva lui Slovan!”
articol scris de Digi Sport23.09.2020, 22:32
FCSB încearcă să aducă de la Astra Giurgiu patru jucători în regim de urgență, după cum a anunțat digisport.ro miercuri seară. În baza relațiilor excelente dintre Gigi Becali și Ioan Niculae, cei patru ar putea juca doar în meciul cu Slovan Liberec, din turul 3 preliminar Europa League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali și Ioan Niculae au plănuit o înțelegere istorică: patru jucători vin rapid la FCSB
Constantin Dima (21 de ani, fundaș central), David Bruno (28 de ani, fundaș dreapta), Daniel Graovac (27 de ani, fundaș central) și Valentin Gheorghe (23 de ani, mijlocaș dreapta) ar putea să fie trecuți pe lista UEFA mâine dimineață.
Din informațiile Digi Sport, cei patru fotbaliști vor semna contracte pe câte un an cu formația lui Toni Petrea. După jocul cu Liberec, aceste înțelegeri ar urma să fie reziliate și jucătorii să se întoarcă la Astra, în ceea ce ar însemna o schemă istorică.
Mutarea prin care Gigi Becali ”driblează” criza generată de COVID-19 se face datorită bunei relații pe care latifundiarul o are cu Ioan Niculae, patronul Astrei.
Cei doi au făcut numeroase afaceri împreună, precum cele ale lui Alexandru Stan, Claudiu Belu-Iordache, Denis Alibec, Constantin Budescu sau Filipe Teixeira.
Presa din Cehia critică schema FCSB: ”Pactul patronilor împotriva lui Slovan!”
Presa din Cehia a aflat planul la limita legii al lui Gigi Becali și a taxat înțelegerea dintre cei doi patroni români. ”Pactul patronilor împotriva celor de la Slovan. Românii împrumută în grabă patru jucători pentru un singur meci”, a titrat publicația iSport.cz.
”În timp ce Slovan Liberec se pregătește pentru meciul cu FCSB, din România, șeful și proprietarul fostei Steaua, Gigi Becali, caută rapid jucători care pot evolua și nu sunt pozitivi la COVID-19. În ajunul meciului, el a inventat o afacere 'fulger' cu Astra Giurgiu și a cumpărat patru fotbaliști doar pentru partida cu Slovan”, scriu jurnaliștii cehi.
”Controversatul Gigi Becali caută jucători și un alt șef din fotbalul românesc îl va ajuta. Ioan Niculae, care are afaceri în îngrășăminte și e proprietar la Astra Giurgiu, a fost de acord să trimită patru jucători la FCSB. Practic, întreaga linie de apărare. Ei urmează să semneze pe un an cu FCSB, potrivit presei românești. Însă contractele vor fi reziliate după meciul cu Slovan, așa este acordul”, mai subliniază publicația citată.
Cehii remarcă faptul că Niculae și Becali sunt foarte apropiați și au mai făcut afaceri împreună. ”Astra nu evoluează anul ăsta în cupele europene. Așa că singurul dezavantaj al scenariului este că cei patru fotbaliști nu ar putea juca pentru niciun al treilea club în restul sezonului”, adaugă ziariștii de la Praga.
COVID-19 la FCSB | Lista celor infectaţi
În acest moment, lista celor infectaţi cu noul coronavirus la FCSB este formată din 13 fotbalişti. Florin Tănase a fost declarat vindecat. În plus, s-a vindecat și antrenorul Toni Petrea.
- Andrei Vlad - portar
- Andrei Miron - fundaș central
- Iulian Cristea - fundaș central
- Marius Briceag - fundaș
- Vali Crețu - fundaș
- Ovidiu Popescu - mijlocaș
- Ionuț Vînă - mijocaș
- Darius Olaru - mijlocaș
- Andrei Pandele - mijlocaș
- Olimpiu Moruțan - mijlocaș
- Florinel Coman - mijlocaș
- Sergiu Buș - atacant
- Alexandru Buziuc - atacant
Etichete: ioan niculae , gigi becali , presa ceha , fcsb slovan , transferuri fcsb astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...