Presa din Austria a dat verdictul, după ce Jerome Boateng a jucat 15 minute contra FCSB-ului
articol scris de Digi Sport23.08.2024, 08:53
FCSB a dat peste un fotbalist cunoscut la nivel internațional, în meciul cu LASK, scor 1-1, din manșa tur a play-off-ului Europa League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Campioana României s-a confruntat pe finalul meciului cu Jerome Boateng, fostul fundaș central al lui Bayern, care o perioadă bună a fost printre cei mai buni din lume pe postul său.
Galerie Foto
Presa din Austria, neimpresionată de Jerome Boateng: "Nu a ajutat / Nu a fost în stare"
Veteranul de 35 de ani se află pe finalul carierei, iar acest lucru s-a văzut în sfertul de oră pe care l-a prins în meciul cu FCSB.
Introdus în minutul 78 pentru a "betona" apărarea noii sale echipe, fostul internațional german n-a avut impactul așteptat, iar presa din Austria a scos în evidență acest lucru.
"Pe final, FCSB a avut două ocazii mari pe contraatac. Nici măcar introducerea lui Jerome Boateng nu a ajutat-o pe LASK" au scris cei de la Kurier.
"Campionul mondial Jerome Boateng a fost introdus pe teren pe final, dar nu a fost în stare să revitalizeze jocul lui LASK" a fost verdictul celor de la Heute.
Până și pe site-ul oficial al lui LASK s-a remarcat același lucru: "Chiar și în ultimele minute, când Jerome Boateng a fost introdus pe teren, ocaziile mari ale adversarilor au rămas constante".
Citește și:
Jerome Boateng, de aproape două luni la LASK
Stopperul a semnat cu LASK la începutul lunii iulie, din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de Salernitana.
Din cauza unei accidentări, debutul său a întârziat, dar a venit în meciul precedent al lui LASK, cu Salzburg, când a jucat zece minute.
- 27 de trofee are în carieră Jerome Boateng, care se laudă și cu 76 de meciuri la naționala Germaniei.
Sherin Senler a povestit atrocitățile la care a supus-o Jerome Boateng
Galerie Foto
În 2021, Boateng a fost găsit vinovat pentru că a agresat-o și insultat-o pe fosta sa parteneră, Sherin Senler, într-o vacanță petrecută în Caraibe.
Senler, care are doi copii cu Boateng, a povestit cele trăite în 2018, când susține că a fost victima violenței fotbalistului.
”Îmi împingea degetul în ochi. Mă lua de păr, apoi mă mușca, deschidea gura, îmi trăgea capul pe spate și mă scuipa în față. Am căzut în genunchi, apoi m-a lovit în ficat atât de tare încât n-am mai putut respira.
Asemenea asalturi erau la ordinea zilei. Am avut o relație plină de turbulențe, o relație toxică”, a afirmat Sherin Senler.
Etichete: playoff europa league , jerome boateng , preliminarii europa league , lask linz , lask , lask fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...