O nouă serie de teste la FCSB. Justin Ştefan confirmă: ce cerere au făcut roş-albaştrii la UEFA
articol scris de Digi Sport23.09.2020, 13:03
FCSB are programat joi, de la ora 20:30, meciul din turul 3 preliminar al Europa League, cu Slovan Liberec.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Un nou val de infectări cu COVID-19 a lovit gruparea roş-albastră, care a trimis la UEFA o listă cu doar 9 jucători de câmp valizi.
Justin Ştefan: "FCSB a trimis cerere de amânare a meciului cu Slovan Liberec"
Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat că FCSB a cerut UEFA amânarea meciului cu Slovan Liberec din Europa League pentru sâmbătă.
Azi, roş-albaştrii au efectuat o nouă serie de teste la Synlab, clinică din Bucureşti care colaborează cu UEFA.
"Partida cu Poli Iaşi este legată de reacţia pe care o va avea UEFA în orele următoare la ceea ce s-a petrecut la FCSB. În această dimineaţă, ei s-au testat la clinica autorizată de UEFA şi aşteaptă rezultatele în cel mai scurt timp. În funcţie de rezultate vom vedea o decizie de la forul european şi acea decizie va avea un impact asupra partidei din Liga 1.
Cei de la FCSB au transmis în cursul zilei de ieri (n.r. - marţi) o cerere forului european de amânare cu două zile, aşa cum prevede regulamentul şi ar exista şanse ca această partidă să se dispute sâmbătă. Regulamentul (n.r. - FRF) spune aşa, e ca la UEFA în mare parte, joci dacă ai cel puţin 13 jucători în lot, dintre care un portar şi avizul DSP.
Dacă nu îndeplineşti una dintre aceste condiţii, meciul se amână o singură dată, nu poate fi reprogramat mai repede de şapte zile şi dacă nici atunci nu poate fi programat se pierde jocul cu 3-0. Eu cred că nu se va ajunge în această situaţie şi sunt sigur că în acest sezon vom disputa toate meciurile pe terenul de joc", a declarat Ştefan, la ProX.
COVID-19 la FCSB | Lista celor infectaţi
În acest moment, lista celor infectaţi cu noul coronavirus la FCSB este formată din 13 fotbalişti. Florin Tănase a fost declarat vindecat.
- Andrei Vlad - portar
- Andrei Miron - fundaș central
- Iulian Cristea - fundaș central
- Marius Briceag - fundaș
- Vali Crețu - fundaș
- Ovidiu Popescu - mijlocaș
- Ionuț Vînă - mijocaș
- Darius Olaru - mijlocaș
- Andrei Pandele - mijlocaș
- Olimpiu Moruțan - mijlocaș
- Florinel Coman - mijlocaș
- Sergiu Buș - atacant
- Alexandru Buziuc - atacant
Florin Tănase- mijlocaș (VINDECAT)
De asemenea, 13 persoane din staff au fost depistate pozitiv, la ultima testare pentru COVID-19. Antrenorul Anton Petrea şi MM Stoica au fost declaraţi vindecaţi.
- Ovidiu Kurti - kinetoterapeut
- Marius Popa - antrenor de portari
- Thomas Neubert - preparator fizic
- Horea Codorean - preparator fizic
- Sorin Cristof - kinetoterapeut
- Bogdan Stoica - analist video
- Marius Ianuli - team-manager
- Flavian Arămitu - medic
- Alte 5 persoane din cadrul staff-ului
Anton Petrea- antrenor principal (VINDECAT)
Etichete: slovan liberec , justin stefan , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...